O informație șocantă a apărut în urmă cu câteva zile în presa din România. Conform informațiilor apărute, Culiță Sterp ar fi provocat un accident rutier, pe o șosea din Caransebeș, în urma căruia ar fi murit un om.
În urma acestui accident, Culiță Sterp, pe numele real Nicolae Sterp, ar fi fost condamnat la închisoare. Se pare că adevărul este cu totul altul, iar acum artistul a decis să dea în judecată presa pentru știrile date.
Culiță Sterp nu a omorât un om
Nu Culiță Sterp este cel care a provocat accidentul rutier în urmă cu 6 ani, ci este doar o coincidență de nume. Un bărbat cu același nume, Nicolae Sterp, ar fi provocat accidentul din 2016. Acesta este cel care a fost condamnat de judecătorii Curții de Apel Timișoara la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Nicolae Sterp este cel care a adormit la volan și a lovit din plin un alt autoturism.
Avocatul lui Culiță Sterp, Ion Vulpoiu, a intervenit în acest scandal și a explicat că artistul nu are absolut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.
social mediaCare este, de fapt, adevărul
Culiță Sterp a vorbit pe contul său de YouTube despre acest lucru și a anunțat că va da în judecată televiziunea care a răspândit respectivul accident. Artistul a precizat că va cere daune morale pentru acest lucru.
„Ați știut ce faceți. Ați știut că este coincidență de nume și tot ați dat asta, doar ca să îmi stricați mie imaginea. Oamenii care mă iubesc, mă vor iubi în continuare. (…) Ați spus că am omorât un om! Voi vă dați seama? Este peste puterea mea de înțelegere”, a explicat Culiță Sterp în vlog.
În ceea ce îl privește pe bărbatul care a spus că este fiul decedatului și că tatăl lui Culiță Sterp ar fi încercat să îi dea bani pentru a nu îl condamna pe fiul său la închisoare, artistul spune că totul este o înscenare. Culiță Sterp a declarat că îl va da în judecată și pe bărbatul care a spus aceste lucruri, despre care spune că a fost plătit pentru a face acea declarație.