La mai bine de cinci luni de la decesul lui Petrică Mâțu Stoian apele încă nu s-au liniștit. În urmă cu ceva timp, avocata familiei regretatului artist vorbea despre averea acestuia, despre care spune că este de negăsit. Acum, pare că lucrurile încep să devină mai clare, iar avocata a anunțat cine va moștenii averea artistului.
Avocata Carmen Obârșanu a făcut noi declarații legate de averea lui Petrică Mâțu Stoian. După ce s-a spus că toată moștenirea acestuia va ajunge pe mâna statului, se pare că lucrurile s-au schimbat. Carmen Obârșanu a declarat recent că a intrat în posesia certificatului de moștenitor și toată averea regretatului artist va ajunge în cele din urmă la familie. Mai exact, beneficiarii o să fie surorile cântărețului și nepoții acestuia.
„Eu pot să spun că am certificatul de moștenitor. Cu certificatul acesta pentru familia lui pot acum să reprezint interesele familiei pentru aflarea adevărului.
Familia (n. r. va lua moștenirea). Surorile și nepoții de la fratele predecedat. S-a dezbătut succesiunea. Acum să vedem dacă el avea conturi pe la drepturile de autor.”, a declarat Carmen Obârșanu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Continuă cercetările în cazul decesului artistului
Cu doar câteva săptămâni în urmă avocata familiei lui Petrică Mâțu Stoian făcea noi declarații în ceea ce privește ancheta decesului artistului. Aceasta susține că lucrurile au fost tratate cu superficialitate, iar cauza morții rămâne una suspectă. În acest sens, Carmen Obârșanu a cerut părerea mai multor medici și a o reaudiere a impresarului.
„A fost o totală pierdere de viață omenească, în condițiile în care putea fi preîntâmpinată. De aceea spun că toți medicii sunt vinovați de moartea acestui om. Să vedem la ce spectacole a fost dus. Se spune că fiica domnului Gușman, fiind medic, avea cunoștință de afecțiunea pe care o avea Mâțu Stoian. De ce a încălcat legea? În momentul în care un medic știe că un pacient are Covid-19, primul lucru este să-l îndrume la un medic de specialitate.
Eu niciodată nu am discutat cu dânsul (n.r. Doru Gușman), dar o să cer să fie reaudiat. Ceea ce mi s-a părut în dosarul acesta de urmărire penală – că audierile au fost superficiale. Mie mi se pare că omul acesta (n.r. Petrică Mâțu Stoian) a fost foarte folosit. Poate și inconștiența pe care au avut-o și boala după bani. Așa mulți (n.r. bani) pe care ar fi trebuit să-i aibă nu prea îi găsim. Aici sunt și probleme”, a declarat Carmen Obârșanu.