Reclamă
Reclamă

Rezultatele indicate de exit-polluri pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța au fost confirmate de cifrele oficiale finale anunțate luni de Ministerul de Interne: Rassemblement National (RN), formațiune de extremă dreapta, s-a clasat pe primul loc, devansând alianța stângii, Nouveau Front Populaire (NFP), și partidul centrist al președintelui Emmanuel Macron, conform relatărilor Le Figaro.

Astfel, Rassemblement National și aliatul său Eric Ciotti de la Les Républicains, partidul dreptei tradiționale zdruncinat de lupte interne, au obținut 33,15% din voturile exprimate, adică peste 10 milioane de voturi. Un număr de 39 de deputați susținuți de partidul extremist au fost aleși din primul tur, inclusiv Marine Le Pen.

Noul Front Popular, care a rezultat din unirea stângii cu extrema stângă, a obținut 27,99% din voturi, adică aproape 9 milioane de voturi. 32 de deputați susținuți de NFP au fost aleși în primul tur, printre care Olivier Faure, primul secretar al Partidului Socialist, Emmanuel Grégoire, un apropiat al primarului Parisului, Anne Hidalgo, precum și Sophia Chikirou, partenera lui Jean-Luc Mélenchon, liderul extremei stânga.

Reclamă

Partidul prezidențial, Ensemble, și aliatul său, Horizons, au obținut doar 20,04% din sufragii, adică aproape 7 milioane de voturi. Doar doi deputați au fost aleși în primul tur: Pierre Cazeneuve în Hauts-de-Seine și Mikaele Seo în Wallis și Futuna.

Prezența la vot a fost de 66,71% din alegătorii înregistrați, cu 20% mai mulți decât la alegerile precedente din 2022. Este un nivel fără precedent de la dizolvarea Adunării în 1997 de către președintele de atunci, Jacques Chirac.

Al doilea tur de scrutin este prevăzut pentru duminica viitoare, 7 iulie. Această săptămână va fi marcată mai ales de negocierile privind menținerea sau nu a unui candidat împotriva Nouveau Front Populaire sau a Rassemblement National în cele 306 cazuri de alegeri cu turul doi în care sunt implicați trei candidați.

De asemenea, există câteva cazuri în care în turul al doilea intră patru candidați, un fenomen nemaivăzut de 50 de ani, notează presa franceză. Pentru a se califica în turul al doilea, candidații trebuie să se claseze printre primii doi sau să aibă voturile a cel puțin 12,5% dintre alegătorii înregistrați. Cu cât prezența la vot este mai mare, cu atât numărul candidaților calificați este mai mare.

Candidații care vor decide să se retragă, în favoarea unuia dintre ceilalți competitori, trebuie să anunțe aceasta până marți la ora 18.00.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro