Reclamă

Vrea Oana Zăvoranu să participe la „Asia Express”? Oana Zăvoranu este una dintre cele mai sincere vedete feminine din showbiz-ul românesc, tocmai din acest motiv este recunoscută ca fiind una dintre celebritățile scandaloase din țara noastră. Nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. S-a afirmat în lumea mondenă prin grija, poate exagerată, pe care o acordă aspectului său fizic. Nu în ultimul rând,  și prin reacțiile și replicile acide.

Vrea Oana Zăvoranu să participe la „Asia Express”? Vedeta primește, tot mai des, de la urmăritorii paginii sale de Instagram, întrebări legate de „Asia Express”. Mai exact, dacă își dorește să participe la emisiuni de acest gen. Fiind asumată, așa cum ne-a obișnuit, Oana Zăvoranu refuză vehement să participe la emisiuni ca „Asia Express”, pentru că este selectivă și astfel de emisiuni nu sunt pe placul său, nu o reprezintă.

Răspunsul tranșant al Oanei Zăvoranu, după ce a fost întrebată dacă ar participa la „Asia Express”: „Am eu față de om care ar mânca gândaci?”
Instagram

De asemenea, Oana Zăvoranu a declarat că, de acum înainte, va fi extrem de atentă și selectivă în ceea ce privește aparițiile sale televizate.

Vrea Oana Zăvoranu să participe la „Asia Express”? Vedeta, un „NU” vehement!

Fiind întrebată pe story de către o internaută dacă ar pleca într-o aventură la Asia Express, focoasa brunetă „a luat foc”, răspunzând, cu o mare sinceritate, acestei curiozități. Oana Zăvoranu a declarat că nu are față ca să mânânce gândaci. Mesajul vedetei a fost unul foarte dur.

„Băi, lăsați-mă naibii cu emisiunile voastre de p****e fără neuroni! Nu mă mai întrebați de cretinătăți de gen…Am eu față de om care ar mânca gândaci și ar dormi în saci de gunoi, pentru *a distra* pe cineva? Chiar v-a dilit de tot TV-ul ăsta?”, a răspuns vedeta pe Instagram.

Deși sunt multe voci care mărturisesc că o emisiune ca „Asia Express” i s-ar potrivi de minune, datorită caracterului său puternic, vedeta nici nu vrea să audă de așa ceva.  Este extrem de vehementă  în declarații. Nu este entuziasmată de astfel de provocări și, totodată, nu este entuziasmată nici de „ideile” fanilor. Aceasta menționează, în repetate rânduri, că nu se vede făcând așa ceva.

„Niciodată în emisiuni de slugărnicie, minciuni și umilință”, a declarat Oana Zăvoranu pe Instatory.


Reclamă

Share.

24 de ani, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Conectată în permanență la tot ce se întâmplă în mass-media, a dat dovadă de pasiune, perseverență și muncă, pregătind buletine informative de actualitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro