Reclamă
Reclamă

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), a anunțat că în următoarele două săptămâni partidul va decide asupra candidatului la alegerile prezidențiale, candidatul desemnat fiind liderul partidului, Nicolae Ciucă. Potrivit lui Bogdan, Ciucă va câștiga alegerile, indiferent de contracandidații săi. „Inclusiv la București s-a văzut că lumea dorește dreapta”, a declarat Bogdan.

„Partidul Național Liberal se întâlnește mâine la Poiana Brașov, la ora 11:00, cu toți președinții de organizații pentru a face o analiză asupra alegerilor, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, pentru că am pierdut câteva președinții de Consilii Județene, cum e Suceava, Maramureș, Timiș sau Prahova sau Caraș Severin, în schimb am luat primari foarte mulți, adică la Suceava am luat 50 de primari, la Prahova – 55 de primari, la Maramureș – 44 de primari, la Timiș – 58 de primari. Deci, practic nu poți să vorbești de pierderea județelor în integralitate, pentru că avem foarte multe primării câștigate”, a afirmat joi Rareș Bogdan, la sediul PNL.

El a adăugat că decizia în privința președinției României se va lua în următoarele două săptămâni. „În cazul președinției României vom hotărî în următoarele două săptămâni. Pe calendarul firesc, săptămâna viitoare – Birou Permanent Național, apoi, la sfârșitul săptămânii sau în 10 zile vom avea Consiliul Național și apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului. Candidatul este Nicolae Ciucă. Partidul Național Liberal este obligat, și acest lucru ne-a arătat foarte clar inclusiv votul de acum, este obligat să aibă candidat la președinția României”, a adăugat Rareș Bogdan.

Reclamă

Întrebat dacă PSD îl va susține pe Nicolae Ciucă la prezidențiale, Rareș Bogdan a spus: „Vom sta de vorbă cu delicatețe, onoare și respect cu colegii noștri de guvernare.”

„Le vom transmite încă o dată că PNL nu părăsește guvernarea și continuăm actul de guvernare în beneficiul românilor, pentru atragerea de bani europeni, investiții și pentru creșterea economică serioasă și nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu. Sigur, că am fi foarte încântați ca PSD să-l susțină pe domnul general Nicolae Ciucă pentru președinția României. Ar fi o chestiune firească, dar nici nu putem să le impunem social democraților să nu aibă candidat, dacă domniile lor doresc acest lucru”, a adăugat Bogdan.

Legat de posibilitatea ca Mircea Geoană, susținut de PSD, să-l învingă pe Nicolae Ciucă în turul doi al alegerilor prezidențiale, Rareș Bogdan a explicat că „PSD, atunci când își prezintă o candidatură și ajunge într-o bătălie cu un reprezentant al dreptei, pierde alegerile”.

„Inclusiv la București s-a văzut că lumea dorește dreapta. 60% din votanții români sunt votanți de dreapta. Se dovedește extrem de clar acest lucru. Deci, dacă domnul Geoană sau domnul Ciolacu, domnul Grindeanu, domnul Tudose sau altcineva candidează la președinția României, în turul doi oricare dintre aceștia pierde alegerea în fața reprezentantului dreptei, respectiv domnului Nicolae Ciucă. Noi cu 28% și 30 și ceva la primari aleși – 38% dintre primari sunt liberali, e clar că avem prima șansă să ne ducem candidatul în turul 2, și odată ce ajungem în turul 2, alegerile sunt câștigate de reprezentantul PNL”, a concluzionat Rareș Bogdan.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro