Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a ținut din nou un discurs în Parlamentul European cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen. Politicianul a explicat motivele pentru care țara noastră ar trebui să fie primită în spațiul de liberă circulație.
Rareș Bogdan a vorbit în Parlamentul European despre cât este de important pentru România să fie primită în Spațiul Schengen. La ședința în care a vorbit politicianul român a participat și un comisar european din Austria, Johannes Hahn.
Rareș Bogdan, anunț despre intrarea României în Spațiul Schengen
Liberalul a declarat că România a contribuit la stoparea migrației ilegale. Drept răspuns, a spus Rareș Bogdan, cancelarul austriac Karl Nehammer a blocat aderarea țării noastre la spațiul de liberă circulație. De asemenea, liberalul a vorbit și despre eșecul partidului lui Nehammer la alegeri. Din punctul său de vedere, rezultatul negativ reprezintă consecința deciziei cancelarului Austriac asupra țării noastre.
„România își dorește ca Uniunea Europeană să devină un loc mai sigur pentru cetățenii ei. Dar și românii sunt cetățeni europeni! Românilor li s-a refuzat accesul în Spațiul Schengen, iar asta s-a întâmplat din cauza josniciei politice a cancelarului austriac Nehammer. Care iată, a și plătit la alegerile de duminică unde partidul său a înregistrat cel mai prost scor electoral de la al doilea război mondial încoace”, a declarat parlamentarul.
În aceeași ședință, politicianul a declarat că speră ca țara noastră să fie ajutată de Suedia în parcursul ei spre Schengen. Politicianul speră ca extinderea Spațiului Schengen să se afle pe agenda din martie și iunie a Consiliului JAI.
Lider PNL: Ce au făcut românii ca să merite un asemenea tratament nemernic?
Reamintim că anul acesta președinția Consiliului European este deținută de Suedia. Doar această țară poate decide care sunt subiectele care pot fi dezbătute și votate. În acest context, Rareș Bogdan a ținut să menționeze că românii nu sunt proștii Uniunii Europene.
De asemenea, el a amintit și de ajutorul pe care l-a acordat România refugiaților ucraineni.
„Ce au făcut românii ca să merite un asemenea tratament nemernic? Au investit un miliard de euro în securizarea frontierelor! Au ajutat milioane de refugiați ucraineni, 3,5 milioane! I-au hrănit, i-au luat acasă, le-au cumpărat medicamente și lapte praf și nu s-au plâns, deoarece românii chiar sunt creștini, nu doar spun că sunt”, a mai spus liderul PNL.