Ramona Olaru și Cuza s-au despărțit zilele trecute, spre surprinderea fanilor care nu se așteptau la asta. Una dintre ultimele postări ale Ramonei Olaru a șocat pe toată lumea. Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani a fost sinceră și cu alte cuvinte, le-a spus fanilor că relația lor s-a terminat; de data aceasta pentru totdeauna. Dar nu a fost așa, pentru că se pare că acum cei doi s-au împăcat și că toate merg bine între ei.
Ramona Olaru a fost cea care a luat decizia de a se despărți de Cuza de la Noaptea Târziu. Iar zilele trecute a și postat ceva ce dă de înțeles că nu ales bine. Părea că regretă deciziile pe care le-a luat, dar nimeni nu știa de ce Ramona Olaru și Cuza s-au despărțit. Cel mai important este că între ei s-a rezolvat totul și sunte fericiți împreună.
Din câte se pare împăcarea l-a costat mult pe Cuza. Se pare cu el i-a oferit iubitei sale mașina, de care nu putea să se despartă. Mai mult de atât, Ramona Olaru ar fi fost surprinsă recent la volanul mașinii respective. Cuza a și dat câteva declarații despre frumoasa lui iubită recent; chiar dacă ea nu a fost atât de blândă zilele trecute pe internet.
Ramona Olaru și Cuza sunt din nou împreună
„Cu toate că, din afară, pare că există un război, noi ne-am despărțit amiabil. Story-ul acela îl pun pe seama impulsivității de moment, ea fiind o fire vulcanică. Scandalul dintre noi este doar o speculație. Eu nu pot decât să-i mulțumesc pentru momentele frumoase din decursul acestui an. Îi doresc mult succes în carieră și numai bine. Nu pot să vorbesc de rău persoana cu care am împărțit atâtea clipe și sentimente frumoase. Iar, despre mine, ce pot să spun decât: «Back to work» (Înapoi la muncă, n.r.)”, a declarat Cuza.