Ramona Olaru și Cătălin Cazacu se iubesc de la finalul anului trecut. 2022 i-a prins împreună, departe de casă, în Zanzibar. Dorința Ramonei la trecerea dintre ani a fost ca 2022 să fie la fel de bun ca ultimele trei luni din 2021. La cum se prezintă deja lucrurile, frumoasa blondină are toate șansele ca anul acesta să fie foarte fericită.

Ramona Olaru a decis să fie mult mai egoistă, în sensul bun al cuvântului. Vedeta a avut parte de o căsnicie eșuată și o relație „du-te, vino” cu Cuza. Acum, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a devenit mult mai selectivă cu bărbații din viața ei. Acum, aceasta se iubește cu Cătălin Cazacu și, deși mulți spun că nu se potrivesc, cei doi demonstrează contrariul.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu se completează de minune

Ramona a povestit de nenumărate ori cât de atent este Cătălin la nevoile ei și cât de matur este în această relație. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” avea nevoie de o prezența masculină care să o echilibreze și se pare că sportivul îndeplinește toate cerințele ei. Chiar dacă cei doi nu s-au mutat împreună, petrec atât de mult timp unul în compania celuilalt, încât au ajuns să se cunoască mai bine ca niciodată.

O parte dintre cei apropiați lor, dar și fanii nu le-au dat prea multe șanse împreună. Cei doi îndrăgostiți au demonstrat că diferența de vârstă dintre ei este un atuu în relația lor. Cătălin Cazacu este cu patru ani mai mare decât Ramona Olaru și, astfel, se explică proveniența maturității în cazul lui.

De când sunt împreună, viețile lor s-au schimbat radical. Ramona este mult mai fericită, iar Cătălin simte că s-a responsabilizat mai mult. Sportivul are chiar și planuri de căsătorie cu frumoasa de la „Neazta cu Răzvan și Dani”, doar că Ramona Olaru nu se grăbește să îmbrace rochia de mireasă.