Ramona Olaru și Cătălin Cazacu se distrează în vacanța lor. Cei doi au mers în Grecia, unde au avut parte de momente de neuitat, iar acum, au încercat ceva inedit și este pe placul lor. 

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au trecut la următorul nivel în relația lor. Dacă până acum nu se știa cum merg lucrurile între cei doi, totul este stabilit. Asistenta de la „Neatza” a fost cerută în căsătorie în vacanța din Mykonos. Cei doi își celebrează iubirea și au ales să sărbătorească într-un mod inedit.

Îndrăgostiții au ales un sejur chiar pe apă. S-au urcat la bordul unui vas splendid și au pornit în croazieră pe mare. Totul este impecabil, de la servicii până la vederea care-ți taie răsuflarea. Deși Cătălin Cazacu părea că nu este adeptul vacanțelor pe apă, a acceptat acest lucru și își face iubita extrem de fericită. Ei au împărtășit mai multe fotografii cu urmăritorii lor din mediul virtual.

Social media

Cum se înțeleg Ramona Olaru și Cătălin Cazacu

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au o relație frumoasă și toată lumea se așteaptă la următorul pas. Cei doi sunt foarte apropiați și își împărtășesc tot ce au pe suflet, fiind convinși că vor găsi o rezolvare. Cu toate că motociclistul este mai afectuos cu partenera, asistenta de la „Neatza” recunoaște că are nevoie de timpul ei în care să fie singură.

„Mă iubește din toată inima lui, dar nu e neapărat pasiune. E mai bărbat, nu știu cum să-ți zic. E chiar bărbat. (…) El mă iubește cu o foarte mare pasiune, dar dacă te referi fizic și apropiere așa, nu e neapărat pasiune, cât este mai mult sticky. Lipicios, toată ziua să stea cu mâna pe mine, toată ziua să mă ia în brațe, toată ziua să mă pupe.

Nu prea îmi place. Îmi place într-o anumită măsură, dar am nevoie de spațiul meu. Eu am nevoie de zile în care pur și simplu plec la mine acasă și nu mai vorbesc cu el 2 sau 3 zile că vreau să stau eu singură cu mine și cu pisicile mele. Sau chiar și fără pisici. Îi dau pisicile, ține-le, că vreau să stau singură. Eu chiar am nevoie de my time, să mă duc acasă, să stau așa. Nimic, fără televizor, fără telefon.”, a spus Ramona Olaru despre relația sa în cadrul emisiunii „Roata Vedetelor”.