Ramona Olaru și Cuza au format pentru mult timp unul dintre cele mai fresh cupluri din showbiz.

Cei doi se înțelegeau de minune și păreau că o să rămână împreună pentru tot restul vieții. Din păcate, lucrurile nu au mai funcționat la fel de bine, așa că cei doi au decis să pună punct poveștii de iubire.

Ramona Olaru încă mai vorbește de Cuza

Ramona Olaru și Cuza de la Noaptea Târziu au dezamăgit pe toată lumea atunci când au anunțat despărțirea. Cei doi mergeau peste tot împreună, filmau videoclipuri și aveau proiecte tv comune. Ramona era convinsă că și-a găsit sufletul pereche, așa că a decis să își schimbe locuința. Frumoasa blondină s-a mutat împreună cu membrul de la Noaptea Târziu, iar după acest pas, mulți îi vedeau deja în fața altarului.

Ce-i drept, Ramona Olaru a îmbrăcat rochia de mireasă. Nu la nunta cu Adrian Popescu, ci într-un videoclip pe care acesta îl filma alături de colegii de la Noapte Târziu. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” nu a putut uita acel moment și nu a ezitat să îl aducă în discuție în direct. Ramona a recunoscut că i-a fost foarte greu să treacă peste despărțirea de Cuza. Acum, vedeta este fericită și împlinită alături de noul ei partener.

„La cealaltă despărțire mi-a luat un an să șterg pozele. Am jucat și in videoclip, am fost mireasa.”, a spus Ramona Olaru colegilor ei din platou.

Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” se iubește cu Cătălin Cazacu

După ce a tatonat mai bine terenul, Ramona Olaru a decis că rolul de iubit i s-ar potrivi foarte bine lui Cătălin Cazacu. Cei doi se cunoșteau din anturaje comune, iar acum au decis să vadă cum le merge în ipostaza de iubiți. În mai bine de câteva săptămâni, relația ei cu Cazacu a avansat enorm. La un moment dat, cei doi au sărit câtiva pași și au ajuns direct la discuția despre copii, semn că lucrurile sunt serioase între ei. Cel care este dispus să facă copii este chiar Cazacu. Tot Cazacu este și cel încântat de ideea de a se muta împreună cu Ramona Olaru.