Reclamă


Ramona Gabor trăiește viața din plin, chiar dacă este încă singură. Fostul manechin nu a reușit să își întemeieze o familie. În schimb, vedeta a dat lovitura în afaceri, însă se pare că nici acest lucru nu îi este de ajuns. Astfel, Ramona a decis să plece într-o vacanță mai aparte în celălalt capăt al lumii.

Călătorie de regăsire spirituală

Ubud, zona în care a ajuns Ramona Gabor este considerat un adevărat centrul spiritual și cultural al Indoneziei. Majoritatea celor care ajung aici vin pentru călătoriile de regăsire spirituală, dar mai ales pentru experiența în sine. Ubudul are numeroase temple în care turiștii dornici de a cunoaște îndeaproape latura mistică sunt întâmpinați ca atare. Aceștia pot lua parte la diverse ritualuri despre care se spune că sunt de un real ajutor în descoperirea sinelui.

Ramona Gabor  a fost recent în România, unde a vizitat mai multe mănăstiri. Se pare că vedeta și-a dorit să încerce mai multe variante în călătoria ei spirituală. De precizat ar fi faptul că biserica ortodoxă este total împotriva acestor ritualuri.

Ramona a publicat pe contul ei de socializare zilele trecute câteva imagini din timpul unui ritual. Șatena, alături de prietenele ei au primit un anumit semn pe frunte,un simbol al spiritualității. Acum, fostul manechin a bifat o nouă experiența de acest gen. Ramona a escaladat un vârf muntos, un vulcan activ pe care cei aflați acolo în călătoriile spirituale îl urcă.

Sursa foto: Instagram

Alături de un ghid, vedeta a urcat câteva ore muntele până a ajuns în vârf. Experiența este aparte, mai ales că de bazează nu doar pe tonusul corpului ci și al minții.

Sora Monicăi Gabor a publicat pe contul ei de Instagram, imagini din cadrul excursiei respective. Vedeta s-a declarat de-a dreptul încântată de experiența respectivă. Ramona nu este singura vedetă de la noi care a ales acest loc pentru a-și petrece vacanța. De curând, Alex Bodi și Ema Uta s-au întors din Ubud.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro