Ramona Bădescu este o femeie fericită și împlinită. În urmă cu doi a devenit mămică pentru prima oară, iar acum are planuri mari de viitor. Vedeta și soțul ei își doresc să își extindă familia, iar în curând micuțul Ignazio s-ar putea să mai aibă încă un frățior sau o surioară.

În anul 2019, Ramona Bădescu a devenit mama pentru prima dată, la vârsta de 50 de ani. Micuțul Ignazio a adus multă bucurie în viața actriței, iar cei doi sunt de nedespărțit. Vedeta își dedică mai tot timpul băiețelului ei, iar rolul de mămică pare că o prinde atât de bine, încât acum aceasta se gândește să îi facă lui Ignazio o surioară.

Recent, în cadrul unei emisiuni de televiziune, Ramona Bădescu a făcut anunțul cel mare și a mărturisit că își dorește să fie mamă pentru a doua oară. Vedeta și-ar dori ca de această dată să nască o fetiță, sau chiar gemeni.

„Să te trezești la 50 de ani cu visul împlinit și să nu știi ce să faci…. a trebuit să citesc… absolut tot eu i-am pregătit… am alăptat două luni jumătate… i-am pregătiti și două bone, una dimineața și una noaptea, dar mama e mamă.(…) Vreau să îi dau tot, vreau să îi dau iubire.(…) Aici în țară sunt singură cu el, fără bonă, fără nimic(…) nu se desprinde de mine, nu m-am îndepărtat niciodată mai mult de o oră de el. Nu am  tăiat cordonul ombilical (râde) Nu cred că o să îl tai vreodată.

Ignazio e bijuteria vieții noastre.(…) Aș mai vrea un copil, aș mai vrea o fetiță, mi-aș dori și gemeni. Acum, trecută prin prima experiență, știu la ce să mă aștept”, a declarat Ramona Bădescu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Ramona Bădescu a făcut anunțul cel mare! Vedeta își dorește să fie mămică pentru a doua oară. „Mi-aș dori gemeni”
Instagram

Ramona Bădescu, mămică la 50 de ani

Ramona Bădescu și-a dorit mult timp să devină mamă, iar la vârsta de 50 de ani visul i s-a îndeplinit. Acum, aceasta este cât se poate de fericită și se bucură de fiecare moment petrecut alături de Ignazio.

În ceea ce îl privește pe partenerul său de viață, Ramona Bădescu este destul de discretă, însă pentru curioși vedeta a făcut o declarație care dă câteva indicii. Se pare că băiețelul a moștenit trăsăturile tatălui său, cei doi fiind aproape identici.

„Fiul meu e bucățică ruptă din tatăl luni. De la mine a luat rotunjimea feței, dar ochii, fruntea și structura corpului sunt de la tatăl lui. Atunci când îl țin în brațe, am impresia că îl țin în brațe pe tatăl lui când era bebeluș. Ignazio mă ține în formă, nu mai merg la sală, fac sport cu el în parc când îl plimb cu căruciorul și când iesim la plimbare”, a declarat actrița acum ceva timp.