Raluca Dumitru a intrat în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” mai târziu, dar s-a făcut imediat remarcată. Vedeta are unele dintre cele mai bune ținute, iar locurile fruntașe în topuri îi aparțin. Raluca este o fire foarte dezinvoltă și sinceră și nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Concurenta nu este în relații foarte bune cu toate colegele, dar nici nu pare să fie foarte afectată de asta.
Raluca Dumitru a intrat în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” cu un singur gând, acela de a câștiga. Vedeta este foarte determinată să pună mâna pe marele premiu și face orice să își depășească adversarele. În ultima vreme, Raluca are ținute din ce în ce mai bune, iar asta se reflectă în clasamentul steluțelor primite de la jurați.
Raluca Dumitru vrea să-l ajute pe Fuego să împodobească bradul
Raluca Dumitru nu stă bine doar la capitolul ținute, ci și la capitolul povești. Aceasta vine în fața Ilincăi cu unele dintre cele mai amunzante întâmplări, iar cea din seara asta le-a întrecut pe toate. În ton cu sărbătorile de iarnă, Raluca i-a povestit Ilincăi că merge așa „propusă” să se întâlnească cu Fuego.
„Ilinca, mă duc să-l văd pe Fuego. Am auzit că a împodobește bradul și a rămas fără globuri. M-am oferit să îi duc eu și globuril naturale și globuri de împodobit. Fuego, dacă vrei să mă vezi, votează-mă la 1206! Așteaptă-mă, că vin!”, a glumit Raluca Dumitru în ediția din această seară.
Pe cât de amuzantă a fost povestea, pe atât de lipsită de efect a fost ținuta concurentei. Maurice a fost primul care a jurizat-o și care i-a atras atenția să renunțe la outfit-urile cu cagulă. Raluca Dumitru este foarte receptivă și mereu pune în aplicare sfaturile juraților. Cel mai probabil, după aceste critici constructive, Raluca se va prezenta în fața juriului cu ținute multe mai bune.