Raluca Bădulescu nu are nevoie de prea multe prezentări. Vedeta este cunoscută datorită show-ului „Bravo, ai stil”, dar și datorită felului ei de a fi. Raluca nu se încadrează în niciun tipar și și-a construit un stil unic de-a lungul timpul. În plus, toată lumea știe pasiunea acesteia pentru diverse formule de adresare.
Raluca Bădulescu a fost una dintre cele mai îndrăgite jurate de la „Bravo, ai stil!”. Chiar dacă nu era deloc blândă cu concurentele, nimeni nu se putea supăra pe ea. Felul ei de a spune lucrurilor pe nume smulgea de fiecare dată un zâmbet din partea celor care o priveau.
Urmăritorii vedetei știu foarte bine că aceasta folosește fel de fel de atribute pentru persoanele din jurul ei. De la „pisica de catifea” până la „regele suprem”, toate se regăsesc în vocabularul juratei. Totuși, unul singur este reprezentativ pentru Raluca Bădulescu și anume, „regina regească”.
Raluca Bădulescu muncește zilnic pentru imaginea ei
Aproape că nu este persoană din anturajul ei care să nu i se adreseze cu această formulă. De ani buni, Raluca este cunoscută după această etichetă, dar nu mulți sunt cei care știu de unde a plecat totul. Se pare că vedeta are o poveste interesantă în spatele acestei porecle și este legată de o bună prietenă de-ale ei.
Totul a pornit în urmă cu mulți ani, când Raluca Bădulescu a folosit acest apelativ pentru Teo Trandafir. Jurata a fost atât de surprinsă de gestul lui Teo, încât nu a mai avut cuvinte pentru ea.
„Regina este un termen pe care eu i l-am adresat lui Teo Trandafir. Acum câțiva ani de zile, chiar de ziua mea, Teo mi-a făcut o surpriză splendidă la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Mi-a adus un buchet de flori în direct la „Teo Show”, noi fiind la filmări la „Bravo, ai stil!”.
Pentru Teo Trandafir am inventat termenul de „regină regească”. Apoi acest termen mi s-a atribuit într-un mod greșit mie, era destinat ei. Dacă a rămas la mine, atunci Teo este „Împărăteasa Împărătească” pentru că trebuie să fie undeva mai sus”, a declarat Raluca Bădulescu pentru ego.ro.