Reclamă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat marți, că în această toamnă ar putea apărea valul șase al pandemiei. Conform acestuia, ar fi vorba de o altă tulpină care să se transmită foarte rapid în comunitate. În această primăvară nu mai sunt șanse ca virusul să se răspândească, a mai spus oficialul. El a precizat, totuși, că specialiștii monitorizează, totuși, îndeaproape situația.

Alexandru Rafila a vorbit despre situația pandemiei de coronavirus în România

„Un val șase presupune o altă tulpină care circulă și care se transmite susținut în comunitate. Lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă (…).Poate nici în toamnă nu se va întâmpla, așa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populația în mod inutil”, a declarat Alexandru Rafila, la rfi.ro.

El a vorbit despre creșterea numărului de cazuri de infectare în Franța, Germania, Italia, Austria dar și China. El spune că în aceste țări sunt situații total diferite. De exemplu, în China, este posibil să înceapă valul Omicron. În Asia varianta Omicron a circulat mai puțin față de alte țări.

Rafila a dat cărțile pe față | Se va întâmpla din toamnă: Nu am scăpat de pandemia de coronavirus
Captură TV

Situația nu este îngrijorătoare, spune ministrul Sănătății. Atât timp cât cazurile de infectare cresc, dar nu crește și numărul spitalizărilor, nu este cazul să ne panicăm. Trebuie analizat cum vor evolua lucrurile, pe măsură ce se apropie vara.

Când trebuie să ne îngrijorăm

Conform specialistului, creșterea poate deveni îngrijorătoare numai dacă numărul infectărilor se cuplează și cu un număr mare de spitalizări sau cazuri grave. Profesorul Rafila a mai declarat că, dacă mărirea numărului de cazuri este doar rezultatul unor forme ușoare de boală, atunci nu mai este o problemă de sănătate publică.

De curând s-au ridicat restricțiile anti-COVID în România. Oamenii s-au reîntors la viața normală pe care o aveau înainte de pandemie. Președintele Klaus Iohannis a precizat că trebuie să ne obișnuim cu virusul Sars-CoV-2.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro