Reclamă

Tragedia de aseară de la Crevedia a alertat întreg sistemul medical. Zeci de medici au fost chemați de acasă la muncă în baza planului alb. Mai multe victime, printre care și pompieri au suferit arsuri pe 95% din suprafața corpului și s-a activat planul civil european care presupune transferul lor către spitale mari din afară. 

Aseară, întreaga Capitală a fost în alertă din cauza episodului care s-a petrecut la Crevedia. La o stație GPL deținută de copilul primarului din Caracal, stație care funcționa ilegal, a avut o explozie care a declanșat iadul pe pământ. Peste 40 de victime au avut nevoie de transport la spital, iar mai mult de jumătate din ele au fost pompieri.

Explozia a fost atât de puternică, încât victimele prezintă arsuri pe mai bine de 70% din corp. Acest procent atât de mare îngreunează transportul lor către marile spitale din afară. Încă de aseară, Belgia și Italia au răspuns afirmativ solicitărilor de a transporta răniții de la noi la spitalele lor.

Evident, acest lucru nu ar fi fost necesar dacă ar fi existat și în România un spital mare dedicat victimelor care prezintă arsuri grave. Doi dintre pompierii arși au fost deja transportați în Belgia, acolo unde îi așteaptă cadrele medicale de la Spitalul Medical din Bruxelles.

Raed Arafat, primele declarații despre starea de sănătate a pompierilor internați la Spitalul Floreasca. „E foarte greu să găsești loc în afara țării”
realitatea.net

Victimele, transportate în Italia, Belgia și Germania

În această dimineață, Raed Arafat a făcut primele declarații despre starea de sănătate a victimelor internate și a subliniat gravitatea situației. Deși s-a activat planul civil european, nu este deloc ușor transferul către spitalele din străinătate, având în vedere că unii dintre ei prezintă arsuri pe aproape 95% din suprafața corpului.

Procedurile de transfer presupun ca victimele care au arsuri să nu depășească un procent mai mare de 75%, acesta fiind maximul de procentaj care se acceptă în astfel de situații. Tocmai de aceea, Raed Arafat a fost destul de sceptic și a recunoscut că pacienții internați sunt într-o stare destul de gravă.

„Un pacient cu 95% arsuri din suprafața corpului nu poate să fie decât într-o stare foarte gravă și e foarte greu să-i găsești loc în afara țării, pentru că există reguli și dacă 75%, de regulă, e maximul de procent în care se acceptă transferuri de acest gen, hai să zicem că ajungem până la 80%, dar 95%, mă îndoiesc că vom găsi loc”, a spus Raed Arafat, potrivit euronews.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro