Radu și Adelina au câștigat marele premiu al ultimului sezon de la „Puterea dragostei”.

Chiar dacă toată lumea credea că vor rămâne împreună pentru toată viață, fostul concurent a mărturisit că s-a despărțit de iubita sa. Vestea i-a luat prin surprindere pe fani, care nu se așteptau să se ajungă aici. 

Radu: Eu am vrut o familie, nu s-a putut

Cei doi s-au cunoscut în emisiunea matrimonială, dar relația lor nu a fost lipsită de certuri destul de aprinse. De-a lungul competiției, Radu și Adelina au dovedit că iubirea lor este mai puternică decât orice discuție, dar se pare că legătura amoroasă nu a durat în afara emisiunii. La doar câteva luni de la câștigarea marelui premiu, Radu a mărturisit că s-a despărțit de Adelina.

În mesajul postat pe rețelele de socializare, Radu mărturisește că nu va spune ce l-a determinat să ia această decizie. Tot atunci, fostul concurent a precizat că a fost decizia lor să se despartă și că așa este mai bine pentru amândoi.

Radu și Adelina de la „Puterea dragostei”, sezonul 4, și-au spus adio. Motivul pentru care foștii concurenți au ajuns să se despartă
Social media

„Astăzi puteți să treceți în carnețel data în care ne-am despărțit (n.r. el și Adelina). Știu că ați crezut în noi, știu că ați crezut în basme. Nu o să aflați niciodată în viață motivul pentru care ne-am despărțit, pentru că o să rămână între mine și ea.

Așa am stabilit eu, eu am luat decizia, eu îmi asum tot, nu s-a putut, nu poți să ții un om cu forța, nu poți să-și irosești timpul degeaba, așa că asta este, viața merge înainte. Ați aflat și voi, ca să nu mă stresați cu mesajele”, a spus Radu pe rețelele de socializare.

Radu a mai spus că și-ar fi dorit o familie cu Adelina, dar se pare că problemele în cuplu au fost mult mai puternice. Fostul concurent le-a împărtășit fanilor că a făcut tot ce a putut să salveze relația cu iubita sa.

„Nu-mi pare bine, dar nici nu-mi pare rău că s-a terminat. A fost o experiență ca și „Puterea dragostei”. Nu sunt rău, nu am vrut despărțirea, nu am urmărit nimic. Eu am vrut o familie, nu s-a putut”, a mai spus Radu.