Joi, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația prin care Radu Mazăre a cerut să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, decizia instanței fiind definitivă.
Fostul primar al Constanței a declarat în sala de judecată că a fost extrădat din Madagascar „ca un trofeu” înainte de alegeri.
„Sigur că numele meu e şi notoriu şi controversat. De-a lungul carierei m-am străduit să fac lucruri bune şi să-i ajut pe mulţi. Aducerea mea s-a făcut înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca pe un trofeu. Acolo fiind (în Madagascar – n.r.), s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar. Eu am cerut să fiu prezentat în faţa unui judecător. (…) A început ca o procedură de extrădare legală şi a sfârşit ca o predare frauduloasă. Scopul este evident. Am văzut o corespondenţă a Interpol şi am văzut că cei de acolo se grăbeau să mă predea fără a fi prezent în faţa unui judecător”, a spus Mazăre.
Judecătorii au respins și cerera ca fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar.
În mai 2019, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a executa o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.