Queen deschide ochii pentru prima data undeva în Anglia chiar la începutul anului 1968. Un moment în care  Brian May și Roger Taylor reușesc să pună bazele grupului SMILE. Asta se întâmplă după ce Tim Staffell, basist și solist, părăsește grupul în primăvara anului 1970. Acesta fiind înlocuit de colegul său de cameră Freddie Mercury. Noul solist se alătură lui May și Taylor, iar astfel ajung la crearea formației QUEEN. Mai apoi, prin anul 1971, postul de basist va fi preluat de John Deacon, iar astfel se desăvârșește formația. Membrii grupului muzical Queen sunt cunoscuți și pentru că deschid calea către heavy metal. Pun primele pavele și pentru glam rock, atingând chiar și zona rock-ului progressive.

Reclamă

Chiar  dacă personalitatea lui Freddie Mercury este cea care se remarca, și încă rămâne așa, mai mult în presă, cei 4 membri au fost foarte valoroși. Fiecare dintre ei au contribuit enorm și au creat hituri uriașe. Știm cu siguranță faptul că Freddie Mercury  este cel care a creat „Bohemian Rhapsody”. Mai știm și că  Brian May este creatorul pentru inegalabilul „We Will Rock You”, dar și Roger Taylor – „Radio Ga Ga”. Nu în ultimul rând John Deacon – „Another One Bites The Dust”.

queen

Reclamă

Queen formația rock care seduce și după dispariția ei

Se pare că pentru o mare parte dintre albumele formației fiecare membru în parte ar fi scris cel puțin o melodie. Freddie Mercury a compus multe hituri, dar nu a fost el compozitorul predominant. Așa că cei patru erau egali din punct de vedere al capacității lor de creație. Astfel au hotărât să se răsplătească prin intermediul albumului cu titlul „Queen”. Începutul existenței trupei este legat de formația SMILE, în care Brian May și Roger Taylor cântau împreună cu Tim Staffell, el fiind cel care cânta la bass și cu voce.

QUEEN nu s-a despărțit de fapt niciodată, chiar dacă ultimul lor album ce conține materiale originale a fost lansat în 1995, cu numele MADE ÎN HEAVEN, după 4 ani de la moartea lui Freddie Mercury. SE pare că acest album a fost creat porninde de la ultima sesiuni de înregistrări pe care o făcuse Freddie, se întâmpla în anul 1991. QUEEN își mai face mai apre când și când, dar mai puțin basistul John Deacon. Ba chiar au fost realizate diverse proiecte de tipul „QUEEN & …” cu diverși muzicieni (guests).

Se pare că solistul a trecut printr-un sfârșit tragic, boala aducându-l într-un stadiu intens de suferință. Acesta s-a luptat intens cu boala SIDA. Se pare că a avut foarte mult de tras cu unul dintre picioare fiind atacat foarte mult de boală.

„Marea problemă a fost de fapt piciorul, pentru că, tragic, rămăsese foarte puţin din el. O dată, în timp ce luam cina, ne-a arătat şi mi-a spus: «Brian, îmi pare rău dacă te-am întristat arătându-ţi», iar eu i-am spus că nu sunt supărat, ci doar mă macină gândul că este nevoit să se supună unei dureri atât de teribile“. Spunea May.