Q&A starea de alertă! România a intrat oficial în stare de alertă, vineri, 15 mai.

Începând de luni, vor putea fi aplicate și amenzi pentru nerespectarea regulilor. Pentru ca românii să înțeleagă mai ușor ce se întâmplă, Grupul de Comunicare Strategică răspunde tuturor românilor care au întrebări pe subiectul : stare de alertă.

Cei mai mulți români s-au întrebat ce se întâmplă cu starea de alertă și cu declarațiile pe propria răspundere. Mulți vor să știe cum să iasă legal din localitate. Aceștia nu vor să riște să ia amendă.

De altfel, purtarea măștii a devenit obligatorie. În acest context, românii se întreabă dacă riscă să ia amendă. Mare parte dintre oameni refuză să poarte mască de protecție.

O altă întrebare a fost pusă în legătură cu persoanele în vârstă de peste 65 de ani. Cei mai mulți nu știu dacă au voie, sau nu, să iasă din casă. Astfel, a fost nevoie de o precizare și în acest sens.

Grupul de Comunicare Strategică a răspuns la aceste curiozități ale românilor printr-un Q&A. Astfel de activități vor exista permanent, până când oamenii vor învăța regulile pe care le au de respectat. Ce este important de știut este faptul că relaxarea se va face gradual.

Iată un Q&A starea de alertă

Întrebare

Cum se definește zona metropolitană în interiorul căreia cetățenii nu au nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a se deplasa ?

Răspuns: Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localitățile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri față de principalul oraș (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi).
Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul București și întreg teritoriul județului Ilfov.

Întrebare

Persoanele peste 65 de ani au vreo restricție de a ieși din casă sau vreun interval orar pe care trebuie să îl respecte?

Răspunsul autorităților: Hotărârea CNSSU nr. 24 cu privire la declararea stării de alertă nu restricționează deplasarea persoanelor de peste 65 de ani. Acestea pot părăsi domiciliul în orice interval orar doresc. Rămâne însă valabilă recomandarea de a limita pe cât de mult posibil deplasările și de a evita locurile aglomerate mai ales pentru persoanele din categoriile vulnerabile pentru a reduce riscul infectării cu noul Coronavirus.

Întrebare

Declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localități poate fi scrisă și de mână ?

Răspunsul autorităților: DA. Declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localități poate fi scrisă și de mână cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicității. În cazul în care o nouă deplasare respectă același traseu menționat în declarația pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită și în alte zile, tăind cu o linie data precizată inițial și completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea.

Întrebare

Vor fi sancționate persoanele care nu poartă mască ?

Răspunsul autoritătilor: Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.

Întrebare

Ce opțiune din declarația pe propria răspundere bifează un locuitor al zonei rurale care se deplasează în altă localitate pentru cumpărături la supermarket, farmacie sau pentru asigurarea unor bunuri pe care nu le poate achiziționa din sat/comună?

Răspunsul autorităților: În situația în care cetățeanul se deplasează între localități din interiorul zonei metropolitane, nu are nevoie de declarație pe propria răspundere. Dacă asigurarea bunurilor necesare nu poate fi făcută în zona metropolitană, este nevoie de declarația pe propria răspundere, bifată la punctul 11 “alte motive justificate”.

Întrebare

Vor mai fi date amenzi pentru nerespectarea deciziilor autorităților cu privire la starea de alertă ?

Răspunsul autorităților: Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) definește la Capitolul III “Răspunderi și sancțiuni”, art. 64-70 contravențiile și cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ.
De asemenea, polițiștii aplică legislația în vigoare. Scopul autorităților nu este de a sancționa cetățenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii vor acționa în principal pentru îndrumarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Întrebare

Se redeschid sălile de lectură din biblioteci ?

Răspunsul autorităților: Această variantă este în prezent în analiza autorităților, urmând ca o decizie să fie comunicată în perioada următoare. Activitățile bibliotecilor sunt permise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii CNSSU nr.24 și anexei atașate, în condițiile respectării normelor de prevenție și protecție și cu respectarea recomandărilor INSP.

Întrebare

Se redeschid clinicile private ?

Răspuns: Clinicile private au avut în timpul stării de urgență și vor continua să aibă și în timpul stării de alertă același statut cu spitalele/clinicile de stat.

Întrebare

Dacă un cetățean trebuie să ajungă urgent la bancă în altă localitate, ce bifează pe declarația pe propria răspundere ?

Răspunsul autorităților: În cazul în care tranzacția bancară nu poate fi efectuată on-line, deplasarea în afara localității se poate face în baza declarației pe propria răspundere, bifând punctul 11 – “alte motive justificate”.

Întrebare

Rămâne vreo interdicție valabilă după ora 22:00 ?

Răspunsul autorităților: Interdicțiile emise prin hotărârea CNSSU sunt valabile indiferent de intervalul orar și nu sunt diferite pentru intervalul post 22.00.

Întrebare

Persoanele care vor sta în aceeași locuință cu cineva venit din afara țării vor trebui să intre și ele în izolare 14 zile ?

Răspunsul autorităților: Potrivit Hotărârii CNSSU nr.24 și anexei atașate, pentru toate persoanele care au călătorit în străinătate și intră pe teritoriul României, se instituie măsura carantinării/izolării la domiciliu împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc. Există opțiunea carantinei instituționalizate pentru persoanele care au călătorit singure și care nu doresc să-și expună familia.

Întrebare

Câte persoane pot participa la evenimentele familiale cu număr limitat de persoane, opțiune care se regăsește la punctul numărul 9 în declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasărilor între localități ?

Răspunsul autorităților: Dacă evenimentul familial implică o slujbă religioasă în interiorul bisericii (ex: nuntă, botez, înmormântare), numărul maxim de persoane care pot participa este de 16 (punctul 5 (2), lit. a din anexa “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU).

Dacă slujba se ține în curtea bisericii, numărul participanților NU este limitat, însă se vor respecta măsurile de prevenire și protecție stabilite.

Pentru evenimentele familiale private (ex: aniversări, petreceri, reuniuni de pomenire etc.) desfășurate în spații închise, va fi avut în vedere același număr de persoane (maximum 16 persoane) cu respectarea normelor de igienă și pe cât de mult posibil respectarea distanței fizice.

Întrebare

În legea aprobată de Parlament există o prevedere care permite redeschiderea teraselor. Se deschid terasele în perioada stării de alertă ?

Răspunsul autorităților: NU. Terasele rămân închise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii nr. 24 a CNSSU și anexei atașate. Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) prevede la articolul 8, alin. 2 posibilitatea deschiderii teraselor, nu obligația.

De ce Q&A starea de alertă ?

Q&A starea de alertă a fost conceput pentru a veni în ajutorul românilor. Dacă vor mai apărea întrebări, cu siguranță autoritățile vor răspunde. Până atunci, o parte din marile curiozități s-a lămurit.