Reclamă
Reclamă

Vladimir Putin a respins categoric orice negocieri pentru încetarea focului și a cerut în schimb demilitarizarea „ireversibilă” a Ucrainei ca o condiție prealabilă a unui astfel de acord, arată specialiștii Institutului pentru Studiul Războiului. Concret, Putin a cerut în mod deschis capitularea efectivă a Ucrainei, adaugă experții militari.

La summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Astana, Kazahstan, din 4 iulie, Putin a respins orice perspectivă de negocieri pentru un acord de încetare a focului.

Liderul rus a prezentat în mod repetat Occidentul drept partenerul său probabil de negociere pentru un acord de încetare a focului, pentru a împinge Occidentul să facă concesii cu privire la suveranitatea Ucrainei, însă a respins toate părțile mediatoare în acordul Ucraina-Rusia. De asemenea, el a respins Rada Supremă ca un posibil punct de contact pentru negocieri, în ciuda faptului că a afirmat anterior că este singurul organism ucrainean legitim cu care Rusia ar putea negocia.

Reclamă

De altfel, președintele rus a catalogat toate instituțiile guvernamentale ucrainene ca ilegitime sau nepotrivite pentru negocieri și a respins ideea ca terți să participe la negocieri, respingând orice proces realist de negociere semnificativă a unui acord de încetare a focului, scrie ISW.

Cererea lui Putin de demilitarizare a Ucrainei ca o condiție prealabilă pentru încetarea focului îi arată, de fapt, strategia. Putin cere astfel ca Ucrainei să se predea efectiv înainte de orice încetare a focului. El a susținut că Rusia nu poate permite armatei ucrainene să profite de o încetare a focului pentru a-și reface forțele.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că Rusia va folosi un acord de încetare a focului pentru a-și reconstrui și extinde armata pentru o viitoare agresiune împotriva Ucrainei.

Potrivit ISW, atitudinea lui Putin arată că el este încrezător că va obține victoria în Ucraina prin continuarea avansului și că pariază pe un război de uzură.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro