Cabral este una dintre prezențele longevive din showbiz-ul românesc. Acesta și-a făcut debutul în televiziune în urmă cu 23 de ani, însă înainte de asta a avut mult de tras. Vedeta a vorbit despre viața de dinainte de celebritate și a dezvăluit cu ce s-a ocupat.
Acum, Cabral este un bărbat fericit și împlinit. Este în lumina reflectoarelor de mulți ani, are o familie perfectă, însă puțini știu prin ce a trecut înainte de a deveni celebru. Cabral a dat cărțile pe față și a a vorbit despre momentele grele din viața sa și despre lucrurile prin care a trecut.
De la vârsta de 6 ani, Cabral a început să practice kickbox și thaibox. A obținut mai multe titluri de campion și vicecampion național. În anul 1998 și-a făcut debutul în televiziune, la emisiunea „Roata de rezervă”, de la Antena 1. Anii următori a început colaborare cu Prima TV, unde a moderat mai multe emisiuni. În anii 2000 a început să facă parte din echipa postului Acasă TV, unde a prezentat diverse emisiuni, iar mai apoi a început să joace în telenovele.
Însă, dacă din exterior lucrurile par că au mers de la sine și ascensiunea în carieră a fost una ușoară, Cabral a mărturisit că nu este așa. Acesta a vorbit și despre partea mai puțin știută a vieții sale, iar lucrurile nu au fost prea roz.
„Așa neșansă? Să te naști negru printre albi…”
Pe blogul personal, Cabral a vorbit despre o parte mai puțin cunoscută a vieții sale. Acesta s-a născut într-o familie destul de săracă, iar până la succes a fost un drum lung. Prezentatorul tv a mărturisit că a trecut prin multe, până a ajuns la succes.
Acesta a fost nevoit să lucreze de tânăr, iar muncile pe care le-a făcut nu au fost tocmai ușoare. Cu toate acestea, și împotriva multor, Cabral a demonstrat că nimic nu este imposibil, iar ambiția și determinare sunt cuvintele cheie.
„Așa neșansă? Să te naști negru printre albi? Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?! Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. (..). Am zâmbit. Constant, am zâmbit. Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc. Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine.
Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători crăpați la încheieturi. Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri..(..) De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine. (..) Ai încredere că poți”, a scris Cabral, pe blogul său.