Sancțiunile aplicate de Uniunea Europeană încep să-l prindă din urmă pe Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin și-a ieșit din minți în cadrul unei conferințe cu vicepremierul său, Denis Manturov. De vină ar fi situația economică tot mai dificilă din Federația Rusă.
Momentul în care Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina a fost și momentul în care s-a izolat pe plan internațional. Drept răspuns la războiul nedrept pornit de Rusia, Uniunea Europeană și țările Occidentale au impus sancțiuni economie.
Liderul de la Kremlin a declarat însă mereu mândru că țara sa nu va avea de suferit din cauza acestor măsuri. În realitate însă, se pare că, după un an de război, situația este cu totul alta.
Vicepremierul Rusiei, numit „prost” de Vladimir Putin
În cadrul unei conferințe recente a Kremlinului între Putin și vicepremierul Denis Manturov, tensiunile au ieșit la iveală. Președintele Rusiei l-a întrerupt pe oficialul de la Moscova, în timp ce el prezenta planurile pentru achiziționarea de aeronave militare și pentru populație.
Vladimir Putin a mers atât de departe încât la jignit pe Manturov și l-a numit „prost”. Nemulțumirea lui este că vicepremierul nu-și îndeplinește atribuțiile și nu a obținut contractele dorite.
Denis, ai schițe, dar nu există niciun contract. Îți spun. Hai să încheiem ședința acum. Unde o să ajungem? Știu că nu există contracte la fabrici, mi-au spus directorii. De ce faci pe prostul? Când o să fie gata contractele? Despre asta e vorba aici. Directorii de fabrici mi-au spus: nu există contracte. Și tu îmi spui că «s-a făcut tot». a spus Vladimir Putin, furibund.
Rusia pierde 160 milioane euro în fiecare zi
Vladimir Putin refuză să oprească războiul și să înceapă negocierile de face, așa că și Occidentul impune noi sancțiuni economice pe măsură. La începutul lunii decembrie, țările din G7, împreună cu Australia, au convenit să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril.
O decizie pe care liderul de la Kremlin a luat-o în derâdere și îl costă foarte scump. Deși exporturile de petrol și produse petroliere alimentează economia Rusiei, președintele a avut impresia că această sancțiune nu-l va afecta.
În realitate, pierde zilnic 160 de milioane de euro. Iar de luna viitoare, suma se va dubla, susţine un cercetător finlandez, după cum transmite Bloomberg.