Putin, discurs pentru Adunarea Federală Rusă. Liderul de la Kremlin este așteptat și la un miting-concert uriaș
Pe 21 februarie are loc Adunarea Federală Rusă, eveniment pentru care președintele Rusiei, Vladimir Putin s-a pregătit deja. Acesta va susține un discurc în care va prezenta noile inițiative pe care le va lua cu privire la Ucraina, în contextul războiului.
Vladimir Putin va ține, pe 21 februarie, un discurs în fața Adunării Federale Ruse. Evenimentul are loc cu trei zile înainte de împlirea unui an de la declanșarea războiului din Ucraina. Tema abordată este una mai mult decât evidenă. Liderul în vârstă de 70 de ani va vorbi despre „starea națiunii”. Apoi, a doua zi, va participa la un miting-concert uriaș care va avea loc în Rusia, informează Kommersant.
„Pe 21 februarie, preşedintele Federaţiei ruse se va adresa Adunării federale, Camerele reunite ale Parlamentului rus. Nu pot spune deocamdată dacă prezența la concert este în programul președintelui, vă vom anunța”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La evenimentul de pe 21 februarie, Vladimir Putin va menționa, așa cum era de așteptat, ofensiva rusă din Ucraina, dar și situația economică a țării. Putin își va susține concertul la Palatul Congreselor, situat în apropierea Pieţei Roşii.
Totul va culmina cu mitingul-concert de a doua zi care va avea loc pe stadionul Lujniki, din Moscova. Nu este primul miting de acest gen din ultima perioadă. Anul trecut, pe 18 martie, unul asemănător, cu 200.000 de participanți a avut loc pentru a sărbători anexarea Crimeei la Rusia.





