Reclamă

Drapelul Statelor Unite ale Americii este format din 50 de stele și 13 dungi alternative, 7 roșii și 6 albe. Fiecare dintre aceste elemente are o semnificație aparte.

După începerea Revoluției Americane, primul drapel național neoficial a fost arborat la Prospect Hill în Charlestown (în prezent Somerville), Massachusetts, la 1 ianuarie 1776.

Ce semnificație au, de fapt, dungile de pe drapelul SUA

Așadar, drapelul Statelor Unite ale Americii este format din 50 de stele și 13 dungi alternative, 7 roșii și 6 albe. Cele 50 de stele reprezintă cele 50 de state ale uniunii, iar cele 13 dungi reprezintă cele 13 state originale.

Primul drapel național neoficial a fost ridicat la ordinul generalului George Washington, al cărui cartier general se afla în apropiere de Prospect Hill. Steagul avea 13 dungi orizontale și, în canton, prima versiune a steagului Uniunii Britanice (Union Jack).

Totuși, primul drapel oficial a fost aprobată de Congresul Continental la 14 iunie 1777, a fost Stars and Stripes (Stele și dungi). Acea primă Rezoluție privind steagul spunea că „s-a hotărât ca steagul Statelor Unite să fie format din 13 dungi, alternativ roșii și albe. Uniunea să fie formată din treisprezece stele, albe pe un câmp albastru, reprezentând o nouă constelație.”

Dispunerea stelelor a fost lăsată nedefinită, iar fabricanții au folosit multe modele. Este posibil ca designerul drapelului – cel mai probabil congresmanul Francis Hopkinson, semnatar al Declarației de Independență din Philadelphia – să fi avut în minte un inel de stele pentru a simboliza noua constelație, scrie descoperă.ro.

Putem pariu că nu știai! Ce reprezintă, de fapt, dungile de pe drapelul SUA
Pixabay

În 1795, designul steagului s-a schimbat încă o dată

În 1795, Stelele și dungile s-au schimbat. Atunci, Congresul a adoptat cea de-a doua Rezoluție privind steagul, care prevedea ca noi stele și dungi să fie adăugate la steag atunci când noi state erau admise în Uniune. Primele două state noi au fost Vermont (1791) și Kentucky (1792).

Apoi, în 1818, Congresul a adoptat cea de-a treia și ultima Rezoluție a Drapelului, adăugând încă cinci state, automat cinci stele. De atunci, numărul dungilor să rămână 13, numărul stelelor să corespundă întotdeauna numărului de state, iar orice stea nouă să fie adăugată pe 4 iulie după admiterea unui stat.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro