Reclamă

Psihologul criminalist Tudorel Butoi a fost prezent în emisiunea „Marius Tucă Show”, acolo unde a dezbătut cel mai arzător caz din România, cazul Caracal. Butoi a încercat să-i facă un portret lui Dincă şi a declarat că anchetatorii din ţara noastră nu au experienţa necesară şi că acest caz se poate rezolva doar cu ajutorul americanilor.

„Trebuie încurajată această activitate, dar şi relaţiile cu americanii, deoarece noi nu avem experienţă în acest domeniu. Tânărul acesta Dorin Dumitran este admirabil. Totuşi, profilerul nu spus dacă Dincă a acţionat cu complici şi dacă mai are crime.”, a spus Butoi.

„Dincă face parte din zona psihopatului sexual. Ucide victimele în apropierea „grotei”. Este un prădător sexual achizitiv. Gândeşte: „Le am aici. Ştiu ce am făcut cu ele. Ştiu cum le-am distrus.” Am mai întâlnit cazuri în care indivizi de 90 de kg au fost arşi în cuptorul de pâine, iar până dimineaţa nu a mai rămas mai nimic din ei.”(…)”Aceşti infractori, feroce afară, în anchete sunt laşi, transpiră şi put.”, a afirmat psihologul, potrivit mediafax.

„Sunt convins că Dincă va primi închisoare pe viaţă. Desigur, asta decide judecătorul.”(…)”Proba esenţială în dosar a fost discuţia la 112. Asta l-a legat pe Dincă de speţă. Fata descrie cu lux de amănunte ce i s-a întâmplat. Iar discuţia a fost înregistrată.”(…) „Spuneau mulţi că în butoi trebuia să ai 1.800 – 2.000 de grade, că altfel nu mergea. Au spus şi specialiştii de la FBI că peste 140 – 200 de grade, arde (n.e. – un corp) de nu se mai găseşte nimic.”(…)”Oamenii aceştia au făcut ceea ce au crezut că fac bine. Eu am fost mereu tolerant faţă de cel care greşeşte profesional, dar nu şi faţă de cei care greşesc din rea-credinţă.”(…)”După fapte anchetate, coordonate de mine, s-au făcut filme. Nu invers, cum m-au acuzat unii, cum că eu m-am uitat la filme poliţiste.”, a analizat Butoi.

De altfel, psihologul a comentat şi pe baza familiilor celor două fete, Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, cei care nu pot accepta că fetele au fost răpite, violate şi ucise.

„Familiile se aşază în tranşeea negării. După negare, vine acceptarea.”,  spune Tudorel Butoi.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro