Liderul interimar al Partidului Social Democrat a anunţat, într-o emisiune recentă la care a participat, că partidul său va sesiza chiar în prima zi a săptămânii Curtea Constituţională asupra unor proiecte de lege asumate de PNL.

Este vorba despre modificarea legilor din justiţie şi abrogarea Ordonanţe de Urgenţă 51, legată de transporturi, toate acestea asumate de Guvernul Orban.

 „Vom face sesizarea în Parlament, cea pe legile justiției și una în domeniul transporturilor. Nu vom face sesizări pe fond. În primul rând, vom face o sesizare pe formă. Cele două legi cu care a venit domnul Orban în Parlament, noi nu vrem să le atacăm pe fond, vrem să le atacăm pe formă. Luni vor fi depuse aceste sesizări. Un lucru care mi se pare normal din două motive. În primul rând, a existat un referendum în România ca niciun Guvern să nu mai schimbe legile din domeniul justiției prin ordonanțe sau prin asumări. Și primul lucru pe care l-a făcut Guvernul Orban, a venit cu asumări pe domeniul justiției”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Marcel Ciolacu a menţionat că Biroul Permanent al PSD se va reuni, luni de la ora 10.00, pentru a aproba sesizarea celor două acte normative la CCR.