În plină pandemie de corovavirus, senatorii PSD inițiază proiecte cu privire la protejarea economiei. Aceștia suțin că proiectul conține măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică.

Reclamă

Astfel, acest nou proiect aduce interdicții majore în ce privește vânzarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută.

”Valoarea participațiilor fluctuează într-un ritm și în direcții greu de anticipat, ceea ce poate duce la pierderi importante pentru acele companii și societăți la care statul român deține participații. În aceste condiții, se impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului român. În mod evident, efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza Covid-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă decât cea raportată strict la durata stării de urgență. De aceea este necesar ca măsura interdicției să opereze pentru o perioadă mai îndelungată. Pe de altă parte, tocmai ca urmare a fluctuației fenomenelor economice determinate de criză, statul trebuie să aibă posibilitatea de a dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la o serie de societăți din domenii de importanță strategică, corespunzător perioadei de criză. Sunt deplin aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat, concurența și competitivitatea în ceea ce privește actele de comerț și activitățile care constituie monopol de stat. Această perioadă de doi ani va permite și măsuri prin care statul să-și reevalueze portofoliul de participații, să efectueze investiții și să-și eficientizeze prezența în acționariatul operatorilor economici care funcționează în sectoarele de interes economic strategic”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Companiile și societățile din domeniile considerate strategice, la care statul poate cumpăra acțiuni, se numără cele din sectorul producției, transportului, distribuției și furnizării energiei electrice și energiei termice, precum și din sectorul captării, tratării și distribuției apei potabile și a apei pentru irigații. Totodată, sunt considerate strategice domeniile producției și comercializării de medicamente, dispozitive medicale, seruri și vaccinuri, servicii medicale și paramedicale, industriei alimentare, agriculturii, silviculturii și exploatării forestiere, dar și ale explorării, exploatării, extracției, producției și prelucrării resurselor minerale. Statul poate cumpăra acțiuni și la companiile din sectorul poștă, comunicații și tehnologia informației, precum și din cel al transportului, construcției și administrării de infrastructură rutieră, feroviară, navală și aeriană, scrie national.ro