Europa se confruntă cu provocări semnificative în a înlocui ajutorul militar acordat de Statele Unite Ucrainei, un aspect subliniat de analizele recente ale Think Thank-ului britanic Chatham House, prezentate de Samantha de Bendern, într-un articol pentru Kyiv Independent.
În urma alegerii lui Donald Trump ca președinte american, s-a pus întrebarea dacă este posibil ca Europa, inclusiv Regatul Unit, să susțină militar Ucraina pe cont propriu. Răspunsul a rămas negativ din cauza complexelor interacțiuni politice și capacităților insuficiente.
Statele Unite și Uniunea Europeană au contribuit, până în prezent, cu procentaje similare de ajutoare militare pentru Ucraina – fiecare aproximativ 43%. În cadrul Uniunii Europene, Germania și Regatul Unit sunt cei mai importanți donatori, contribuind cu 12% și, respectiv, 9% la ajutorul total militar livrat.
Totuși, pentru ca UE să înlocuiască aportul american, ar fi nevoie să își dubleze sprijinul militar, ceea ce par să nu fie în măsură să realizeze în viitorul apropiat. Această incapacitate se reflectă nu doar în dificultăți de a sprijini Ucraina, ci și în vulnerabilitatea Europei în fața unui potențial agresor extern, cum ar fi Rusia.
După Războiul Rece, multe țări europene au redus producția militară și s-au concentrat pe piețele de export și pe modele industriale bazate pe producția „just-in-time”. Germania, de exemplu, chiar și cu creșterea cheltuielilor militare actuale, ar avea nevoie de zeci de ani pentru a reface stocurile militare la nivelurile de acum două decenii.
Conform Consiliului European pentru Relații Externe, capacitatea de producție a muniției în Europa a crescut cu 50% de la începutul conflictului rus-ucrainean, țintind să producă peste două milioane de obuze pe an până la sfârșitul anului 2025. Însă, integrarea sectorului de apărare rămâne deficitară, făcând imposibilă o extindere rapidă și eficientă a producției.
În contextul tensiunilor politice crescânde și fenomenului Brexit, care limitează contribuția Regatului Unit la proiectele industriale europene, lideri precum Emmanuel Macron au solicitat o apărare europeană independentă. Totuși, progresele reale sunt încete, reflectându-se în ajutoarele limitate oferite Ucrainei raportat la PIB-ul Franței.
La nivel NATO, eforturile de a sprijini Ucraina sunt, de asemenea, sub presiune. Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat cu privire la diferențele mari între cheltuielile Ucrainei cu muniția și ritmul de producție al aliaților, subliniind slăbiciunile infrastructurii militare actuale ale Alianței.
Pe fondul acestor provocări, mișcările politice din Germania și Franța influențează serios politica de apărare europeană. Între timp, țări aflate în prima linie a amenințării rusești, precum statele baltice și Polonia, susțin considerabil Ucraina și își majorează cheltuielile proprii pentru apărare.
Deși Uniunea Europeană și statele sale membre au înregistrat unele progrese referitoare la creșterea ajutoarelor și a producției militare, dificultatea de a înlocui complet suportul american persistă, afectând atât apărarea proprie, cât și pe cea a Ucrainei.