Reclamă

Un nou proiect ambițios se anunță pentru România. Este vorba despre o cale ferată de mare viteză, pe care trenurile să circule cu viteze de până la 300 de kilometrii pe oră. În acest sens, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune deja realizarea unui studiu de fezabilitate, al cărui cost estimativ este de 120 milioane de euro.

În următorii ani, situațiile în care călătorii stau în plus ore întregi în tren ar putea dispărea. Se discută despre o cale ferată de mare viteză, care ar reduce semnificativ timpul petrecut în tren, având în vedere că s-ar putea circula și cu 300 de kilometrii la oră. În acest sens, se va realiza mai întâi un studiu de fezabilitate, în valoare de 120 de milioane de euro, iar mai apoi ar putea începe construcția.

Noua cale ferată de mare viteză ar urma să să conecteze portul Constanța de rețeaua europeană de căi ferate rapide, via Budapesta, și va costa 17 miliarde de euro, dacă se va construi pe un aliniament complet nou, potrivit economica.net. Astfel, MTI și-a propus ca până în 2026 să analizeze oportunitatea construcției unei linii de mare viteză Constanța – București – Budapesta, iar până în 2023 să fie realizat un raport preliminar privind oportunitatea construcției liniei.

Construcția liniilor de cale ferată de mare viteză se va face pe aliniamente noi, fără a utiliza infrastructura feroviară actuală, dar cu care va avea legături de conectivitate.

„În măsura în care România va beneficia de alocări financiare suplimentare pentru sectorul feroviar în scopul dezvoltării rețelei de linii de mare viteză sau va face parte dintr-un program european transfrontalier cu alocare financiară dedicată căilor feroviare de mare viteză, beneficiarul va putea implementa un proiect de HSR (High Speed Rail / Tren de Mare Viteză)”, se arată în documentul amintit.

Proiecte de amploare pentru România! Calea ferată pe care trenurile vor merge cu 300 de kilometri pe oră
Pexels

România, cale ferată de mare viteză

Potrivit proiectului, această cale ferată ar urma să conecteze României la rețeaua feroviară europeană de mare viteză, dar și marile centre urbane din România.

În urma unei analize preliminare realizată de către experții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii au rezultat o primă abordare. Se vizează o cale ferată de mare viteză pe ruta: București – Pitești – Curtea de Argeș – Sibiu – Mediaș – (Tg. Mureș) – Cluj-Napoca – Zalău – Oradea – Episcopia Bihor. Lungime căii ferate ar fi de aproximativ 590 km și ar urma să aibă un cost estimat de 25 – 30 milioane de euro. Iar cea de-a doua


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro