Reclamă

Parlamentari liberali au propus un proiect legislativ care ar putea facilita pensionarea anticipată a femeilor din România ce au realizat stagiul minim de cotizare contributiv și au crescut copii până la vârsta de 16 ani. Potrivit documentului propus, vârsta standard de pensionare ar putea fi redusă cu până la trei ani și jumătate, în funcție de numărul de copii pe care acestea i-au crescut.

Propunerea legislativă sugerează o reducere de un an a vârstei de pensionare pentru mamele unui copil, de un an și șase luni pentru mamele a doi copii, de doi ani pentru cele cu trei copii, de doi ani și șase luni pentru cele cu patru copii, de trei ani pentru mamele a cinci copii, iar de trei ani și jumătate pentru cele cu șase sau mai mulți copii.

Această inițiativă legislativă urmărește să răsplătească eforturile mamelor care au dedicat timpul și energia creșterii copiilor, recunoscându-le astfel contribuția la societate și oferindu-le posibilitatea de a se pensiona mai devreme. Proiectul se află acum în Senat, urmând să fie discutat în comisiile de specialitate, în plenul Senatului și apoi în Camera Deputaților, care este camera decizională în procesul legislativ.

Într-o altă ordine de idei, Ministerul Muncii, condus de Simona Bucura-Oprescu, propune schimbări semnificative în calculul vechimii în muncă pentru pensii. Concediile pentru creșterea copilului, fie ele maternale sau paternale, vor fi acum recunoscute ca perioade contributive în determinarea pensiei.

„Subliniez o noutate a noii legi. Este considerată perioadă contributivă și concediul de creștere copil, fie că este concediu maternal, fie că este concediu paternal. Adică o mamă care a stat în concediu de creștere copil pentru doi copii, 4 ani, va avea o creștere a stagiului de cotizare cu patru ani”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, conform România Tv.

În plus, proiectul introduce o egalizare graduală a vârstei de pensionare între sexe, care va fi implementată până în anul 2035. Astfel, vârsta standard de pensionare pentru femei, în prezent de 62 de ani și două luni, va crește progresiv până la 63 de ani în 2030, apoi până la 65 de ani până în 2035.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro