Ziua de duminică aduce românilor vreme la extreme. În timp ce în majoritatea regiunilor va fi neobișnuit de cald pentru luna în care ne aflăm, în unele județe vremea va fi instabilă. Meteorologii au anunțat furtuni de scurtă durată.
Prognoza meteo duminică, 24 septembrie 2023
Duminică, 24 septembrie, vremea va fi la fel de caldă ca până acum, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Valul de căldură este resimțit în special în regiunile din sudul țării, unde la orele după-amiezii este anunțată caniculă.
Administrația de Meteorologie a anunțat că în mai multe regiuni însă, vremea se schimbă drastic. Este vorba de Banat, Crişana şi Maramureş, dar și în vestul şi nord-vestul Transilvaniei şi al Olteniei. Aici, sunt așteptate local furtuni de scurtă durată.
Meteorologii au anunțat că ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe alocuri 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sud şi centru (45…55 km/h), precum şi la munte, cu viteze mai mari pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali (peste 70…80 km/h).
Tempraturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 34 de grade Celsius, iar cele minime între 10 și 20 de grade Celsius.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu mare atenție la orele dimineții. ANM a anunțat că local se va forma ceață.
Ce temperaturi vor fi în toată țara duminică, 24 septembrie 2023
Bucureşti: Temperaturi cuprinse între 17°C — 33°C
Pitești: Temperaturi cuprinse între 17°C — 30°C
Sibiu: Temperaturi cuprinse între 14°C — 28°C
Bacău: Temperaturi cuprinse între 16°C — 29°C
Timișoara: Temperaturi cuprinse între 5°C —23°C
Cluj Napoca: Temperaturi cuprinse între 15°C —26°C
Craiova: Temperaturi cuprinse între 18°C — 32°C
Galați: Temperaturi cuprinse între 17°C — 31°C
Oradea: Temperaturi cuprinse între 16°C — 23°C
Ploiești: Temperaturi cuprinse între 18°C —31°C
Suceava: Temperaturi cuprinse între 18°C — 27°C
Iași: Temperaturi cuprinse între 17°C —29°C
Constanța: Temperaturi cuprinse între 20°C —25°C
Braşov: Temperaturi cuprinse între 13°C —30°C
Hunedoara: Temperaturi cuprinse între 16°C —28°C