Meteorologii anunță o vreme liniștită astăzi. Disconfortul termic scade, iar valorile din termometre merg în jos și ele. Valul de caniculă se mai domolește. Însă, precipitațiile își vor face simțită și astăzi prezența. Rămân în vigoare un cod galben și portocaliu de averse torențiale. Temperatura maximă a zilei ajunge până la 33 de grade Celsius.
Prognoza meteo, 21 august 2022
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 19 august 2022. Potrivit ANM, astăzi temperaturile o să fie ridicate în toată țara. Cerul este unul variabil, cu unele înnorări și posibile ploi sau descărcări electrice.
În Banat, apoi în extindere în jumătatea sud-vestică a teritoriului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
De asemenea, în Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp. În ceea ce privește valorile termice, maximele zilei ajung până la 33 de grade, în timp ce minimele vor coborâ la 24 de grade Celsius.
Prognoza meteo pentru Capitală
În Capitală vremea o să rămână călduroasă. Astăzi, cerul va fi acoperit de nori răzleți și este posibil să apară condiții de ploi scurte. Vântul va sufla slab.
În ceea ce privește valorile termice, temperatura maximă a zilei o să se încadreze între 31 și 33 grade Celsius. În timp ce temperatura minimă va ajunge la valori de 20 și 24 grade Celsius.
Cod portocaliu de averse torențiale
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. În Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei precipitațiile își vor face simțită prezența din plin. Avertizarea este valabilă în intervalul 20 august, ora 14:00 – 22 august, ora 12:00.
„În Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp. Sâmbătă (20 august) după-amiază și în prima parte a nopții pe alocuri vor fi vijelii puternice (rafale de peste 70…90 km/h).”, anunță meteorologii.