Reclamă

ANM a anunțat pentru începutul acesta de săptămână că temperaturile vor scădea și mai mult decât cele din zilele precedente.

Vremea va fi neobișnuit de rece pentru perioada în care ne aflăm, iar cerul va fi predominant înnorat cu vânt puternic.

Cele mai afectate zone vor fi nordul și estul țării, unde maximele vor atinge cu greu 10 grade Celsius. Cel mai rece va fi în zona litoralului românesc, unde vor apărea intesificări ale vântului. Va ploua restrâns, pentru scurte perioade de timp.

Pentru zona de centru, în special pentru zonele montane, precipitațiile vor cădea sub formă de lapoviță și ninsoare. Reastrâns, vor fi și intesificări ale vântului care vor împrăștia stratul de zăpadă depus. Cel mai rece va fi în Maramureș, unde se vor înregistra și -2 grade.

Zona sud-vestică va fi și ea afectată, cu temperaturi cuprinse între 8 și maxim 16 grade. Și în aceste zone sunt așteptate ploi de scurtă durată pe arii restrânse.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro