Prima săptămână din luna noiembrie aduce vreme foarte bună pentru România. Dacă săptămâna trecută țara noastra a fost străbătută de un val de aer rece care a făcut ca temperaturile să scadă brusc, săptămâna aceasta aduce vești foarte bune.
Termometrele vor indica valori ridicate, iar vremea va fi neobișnuit de caldă pentru perioada calendaristică în care ne aflăm. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 18 grade Celsius, iar vântul va sufla slab.
Cu toate că vremea va fi predominant plăcută, precipitațiile își vor face simțită prezența. Sunt așteptate ploi pentru tot teritoriul României, însă lapovița și ninsoare ies pentru moment din discuție.
Cel mai rece va fi în zona Transilvaniei, unde temperaturile minime se vor încadra între 2 și 5 grade. De asemenea, în această zonă există o posibilitate mult mai mare de apariție a ploilor.
În restul țării vremea va fi plăcută, cu cer predominant senin. Posibile înnorări și ploi sunt așteptate pe spații restrânse, însă pentru perioade scurte de timp.