Prognoza meteo 1 iunie a fost anunțată de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru prima zi a lunii iunie. Se pare că temperaturile scad, iar condițiile de vreme severă se vor menține pe parcursul întregii săptămâni.
Prognoza meteo 1 iunie
ANM a anunțat o continuitate a instabilității atmosferice și în această perioadă. Ploile vor duce la cumularea unor cantități de apă semnificative. De altfel, vor exista condiții de vânt puternic, cu aspect de vijelie.
În primele zile, în cea mai mare parte a României, vor fi exista condiții de vreme severă. În primele trei zile, după-amiaza și seara, vor exista condiții de instabilitate atmosferică accentuată. De altfel, primele zile ale lunii iunie sunt caracterizate de meteorologi prin averse și frecvente descărcări electrice. De altfel, meteorologii au anunțat că se vor înregistra intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, precum și căderi de grindină.
Pe 1 iunie, ploile vor cădea și vor avea caracter torențial. Mai exact, pe intervale scurte ale timpului, prin acumulare, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului pe parcursul zilei, se vor înregistra cantități de peste 15-25 de litri pe metrul pătrat. Aceasta este a treia săptămâna consecutivă de ploaie.
Meteorologii de la ANM au dat avertizare pentru primele 3 zile ale lunii, pentru zona montană. Astfel că, în regiunile de munte, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70-80 de kilometri la oră. La altitudini mari se vor înregistra rafale de peste 90 de kilometri la oră și trecător se vor semnala precipitații mixte.
Vânt și precipitații mixte, în zonele montane
Pentru zonele montane, meteorologii au dat avertizare de intensificări ale vântului cu viteze de 45-55 de kilometri la oră. De altfel, tot restul țării se află sub această avertizare.
De altfel, Administrația Națională de Meteorologie, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată. Luna mai a a fost luna cu cele mai multe schimbari meteorologice severe din ultima perioadă. De altfel, până la finalul lunii iunie meteorologii anunță vreme destul de schimbătoare pentru această perioadă a anului.