Ești cel mai mare visător al zodiacului, care vede lumea prin propriu vizor. Ți-ai dori să oferi posibilitatea și celor din jurul tău să vadă lumea prin ochii tăi, să oferi perspective noi de-a dreptul revelatoare. Ești pasionat de artă, dans, romantism, muzică rafinată, iar tu consideri aceste elemente ca pe niște limbaje ale subconștientului sau, mai bine zis, ca pe un limbaj neverbalizat, pentru că nu mai este nevoie de cuvinte când vine vorba de artă.
Ai puterea să influențezi foarte mulți oameni. Deții daruri spirituale care te ajută să ieși din anonimat în decursul vieții. Inspiri oamenii la fiecare pas și îți aduce satisfacție și bucurie acest lucru. Indiferent de cum arăți pe exterior, emani o frumusețe interioară de-a dreptul strălucitoare în orice circumstanțe.
Profil astrologic – Pești
Deții o doză foarte mare de compasiune, astfel încât nici măcar o dată nu ai putea, de pildă, să respingi un animal sau o persoană care are nevoie de ajutorul tău, chiar dacă acest lucru ar însemna să te lași pe tine pe locul 2.
De aceea, pe parcursul vieții, vei putea întâlni și oameni care să profite de bunătatea ta, așa că trebuie să cauți metode de a te apăra împotriva „exploatării” emoționale care vine din partea celor care văd că te pot modela ușor, după bunul plac.
Ai cea mai mare sensibilitate dintre toate semnele de apă, absorbi energia negativă a celor din jur ca un burete și, de multe ori, te vei simți apăsat, însă fără să știi că porți o încărcătură mult prea grea pe umeri, care, de fapt, nici măcar nu îți aparține. Atunci când simți că lucrurile nu merg în direcția pe care ți-o dorești, poți simți că în jurul tău este un haos total și că ai moralul la pământ.
În situații extreme, în cazul în care nu poți să-ți stăpânești emoțiile, poți chiar vira către autodistrugere și autosabotare. Pentru a rămâne într-o stare de echilibru este indicat să te înconjori de ghizi, maeștri, mentori care te pot ajuta să te eliberezi de impulsurile distructive.
Spovedania a fost concepută, în fapt, pentru nativii în zodia pești, deoarece aceștia pot să poarte pe umeri vinovăție chiar și din cele mai mici lucruri. Ai nevoie de un loc personal, doar al tău, în care te poți retrage și relaxa după bunul plac atunci când simți nevoia.