Reclamă

Un profesor a fost nevoit să-și dea demisia, după ce a agresat doi elevi din clasa sa. Totul s-a întâmplat după ce un videoclip cu agresiunea a apărut în mediul online. Bărbatul susține că a fost o glumă și crede că va reveni curând la catedră.

Incidentul s-a petrecut în Rusia, mai exact în Ust-Labinsk, teritoriul Krasnodar. Profesorul, pe nume Vladislav Dorofeev, a intrat în sala de clasă și a găsit haos. Copiii făceau gălăgie și se băteau, așa că bărbatul le-a propus un târg. Ca să-i liniștească, le-a spus că vor fi loviți cu cureaua peste mâini, însă părinții nu vor fi înștiințați despre cele întâmplate.

Zis și făcut: doi băieți s-au prezentat la catedră, ca să-și primească „pedeapsa”. Bărbatul a scos cureaua și a început să-i lovească. Fiecare adolescent a primit câte cinci lovituri.

Între timp, colegii lor au filmat întreg incidentul. Iar imaginile filmate pe 18 ianuarie au ajuns în mediul online, unde au fost văzute și de autorități.

Șeful Departamentului de Educație al Administrației Ust-Labinsk, Alla Bajenova, a confirmat autenticitatea filmării. Ea a sesizat imediat parchetul, poliția și comisia pentru afaceri juvenile.

Ulterior, a început o anchetă la nivelul școlii. Directorul s-a întâlnit cu profesorul agresiv, dar și cu părinții elevilor din clara respectivă. Până la finalizarea cercetărilor, Vladislav Dorofeev a fost nevoit să-și depună demisia.

Cum se apără profesorul care a fost filmat în timp ce-și lovea elevii

Însă în ciuda imaginilor și a mărturiilor elevilor, bărbatul susține că totul a fost o glumă. El susține că nu i-a lovit tare pe adolescenți, ci doar i-a lovit de „spectacol”. Ba mai mult, a povestit că toată clasa s-a distrat pe seama celor întâmplate.

Ghiodanele zburau, scaunele zburau, era un haos… Le-am spus să aleagă: cureaua sau le chem părinții la școală! Totul a fost o glumă, doi băieți au venit la catedră, toată lumea se distra, nimeni nu a fost rănit., a declarat profesorul.

Acestea fiind spuse, profesorul încă crede că se va întoarce curând la catedră. El susține că este nevinovat și că în cele din urmă se va dovedi că a spus adevărul.

Comisarul pentru Drepturile Copilului din Republica Tatarstan, Irina Volineț, a subliniat că, indiferent de motivele comportamentului lui Dorofeev, acesta ar putea fi tras la răspundere penală.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro