Reclamă

Neurologul Dumitru Constantin Dulcan, cunoscut pentru cartea sa „Inteligența materiei”, publicată în 1981, care a bulversat comunitatea științifică românească, vorbește despre impactul nefast al stresului asupra sănătății noastre și mecanismele prin care acesta declanșează boala.

Potrivit profesorului Dulcan, stresul afectează trei elemente structurale esențiale ale organismului: neuronul, ADN-ul și sistemul imunitar. În ceea ce privește neuronul, stresul împiedică neurogeneza, adică formarea de noi neuroni sau conexiuni neuronale. Consecința acestei acțiuni este o creștere a morbidității bolii Alzheimer, boală caracterizată printr-o scădere progresivă a capacităților intelectuale.

Prof. Dulcan explică și modul în care stresul afectează ADN-ul, substratul genetic al organismului: „Cromozomii au niște proteine la capetele lor cu rol de protecție, numite telomeri. Stresul acționează asupra acestor telomeri, pe care îi scurtează. Cu fiecare diviziune celulară, telomerii se scurtează, stresul acționează asupra lor, reducând astfel durata vieții.”

În ceea ce privește sistemul imunitar, acesta este afectat de stres într-un mod care îi diminuează eficiența: „Un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-șase ore. Sistemul imunitar este acel sistem de celule și organe care produc limfocite, celule care ne apără de virusuri, de bacterii și care trebuie să circule în permanență în organism.”

În contextul actual în care tehnologia a depășit ritmul nostru biologic de adaptare, prof. Dulcan subliniază că lumea modernă este supusă constant la stres, care ne afecatează pe toți. El avertizează împotriva implicării emoționale în fenomene negative, cum ar fi știrile negative din mass-media, care consumă multă energie și sunt un factor major de stres.

Pentru a ne apăra de stres, prof. Dulcan recomandă autoeducația și cunoașterea tehnicilor de apărare împotriva stresului. „Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, în primul rând să nu-l streseze pe cel de lângă el”, spune neurologul.

În ceea ce privește alimentația, prof. Dulcan identifică trei „prafuri albe otrăvitoare” care ar trebui evitate: sarea, zahărul alb și făina albă. „Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secătată de toți nutrienții din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă pentru organismul nostru,” subliniază neurologul, care mai adaugă că fumatul și aditivii alimentari ar trebui, de asemenea, evitați.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro