Reclamă
Reclamă

Procurorul general al Ucrainei a acuzat marți forțele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Donețk, în apropierea frontului de est, denunțând o crimă de război.

„Am primit informații potrivit cărora șefii unităților forțelor de ocupație ruse din zona Volnovaha, din regiunea Donețk, au ordonat să nu se ia prizonieri din rândul militarilor ucraineni”, a anunțat biroul procurorului general ucrainean într-un comunicat pe Telegram.

Potrivit acestuia, capul unui militar ucrainean a fost văzut pe un vehicul militar în timpul unei operațiuni de recunoaștere aeriană, relatează AFP, citată de Agerpres.

Reclamă

O fotografie care însoțește comunicatul arată un vehicul blindat în culori de camuflaj având pe capotă, unde imaginea devine neclară, capul care ar fi fost decapitat.

Potrivit procurorului, aceste „acțiuni constituie o încălcare flagrantă a articolelor Convenției de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de război”. Magistratul adaugă că a fost deschisă o anchetă pentru „încălcarea legilor și obiceiurilor războiului”, precum și pentru „crimă cu premeditare”.

Moscova nu a reacționat pentru moment la aceste acuzații, iar AFP nu a putut verifica din surse independente declarațiile procurorilor ucraineni.

Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de crime comise pe front de forțele lor armate de la începutul războiului declanșat în februarie 2022 de invazia Moscovei.

Ca parte a unui plan de pace în zece puncte prezentat de președintele Volodimir Zelenski, Kievul a solicitat crearea unui tribunal special însărcinat cu investigarea abuzurilor.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, de asemenea, marți, emiterea de către Curtea Penală Internațională (CPI) a unor mandate de arestare pe numele a doi comandanți ruși acuzați de crime de război legate de bombardamentele din Ucraina.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro