În cursul acestei zile, 13.

02.2020 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au efectuat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite de către medical Mircea Beuran în cursul anului 2018.

Update:

Iată că, în cursul serii, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe medicul Beuran deoarece acesta a primit o mită în valoare de 10.000 de euro. Suma respectivă reprezenta plata pentru a putea propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, un post vacant de asistent universitar specializat în chirurhie generală.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, se arată într-un comunicat de presă.

În cursul zilei de mâine, 14.02.2020, medicul Beuran urmează să se prezinte în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Până în momentul de faţă, postul de asistent universitar nu a fost scos la concurs.