Procesul Arhiepiscopului Tomisului poate începe: Instanța respinge contestația lui IPS Teodosie

Data actualizării: 26/02/2025

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că procesul în care Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este acuzat de cumpărare de influență poate începe. Instanța a respins contestația formulată de acesta, decizia fiind definitivă.

„Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații Petrescu Teodosie și Petre Ilie împotriva încheierii penale nr. 127/P/CP din data de 14 noiembrie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 243/36/2024/a1. Obligă contestatorii-inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, a anunțat ICCJ.

Curtea de Apel Constanța a stabilit anterior, în noiembrie anul trecut, că IPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influență, decizia lor fiind de asemenea contestată, dar acum confirmată de ICCJ.


Conform procurorilor DNA, IPS Teodosie ar fi promis unui om de afaceri 160.000 lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 lei care ar fi trebuit obținută în numele Arhiepiscopiei Tomisului. Această sumă ar fi fost destinată finanțării unor lucrări de construcție sau reabilitare a unităților de cult subordonate Arhiepiscopiei. Investigația DNA a fost inițiată în urma unei cercetări publicate de Recorder în toamna anului trecut.

Citește și:

Procurorii DNA au trimis dosarul în instanță pentru judecată în luna mai 2024. Avocații lui IPS Teodosie au contestat probele procurorilor și au solicitat eliminarea acestora, însă instanțele au respins până acum cererile lor.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨