În ultima vreme, Johnny Depp a stat mai mult la tribunal decât acasă. Timp de mai bine de o lună, procesul pe care i l-a intentat fostei sale soții a ținut prima pagină a tabloidelor. Milioane de fani au fost cu ochii pe ei, dar și pe deznodământul pronunțat de jurați.
Johnny Depp și Amber Heard au stat în ultima lună numai în Tribunalul din Virginia. Actorul și-a dat în judecată fosta parteneră pentru defăimare. După sute de probe prezentat și zeci de ore de declarații, jurații au decis în favoarea actorului. Amber nu a fost deloc mulțumită, mai ales că trebuie să plătească daunele de ordinul milioanelor de dolari.
Johnny Depp nu a făcut prea multe declarații după proces, ci s-a rezumat la a postat un mesaj de mulțumire pentru fani, dar și pentru echipa lui. Încet, dar sigur, lucrurile au intrat pe făgașul normal, iar actorul a început să își reia activitatea. Totuși, se pare că Depp nu a avut prea mult timp la dispoziție să se bucure de liniște.
Johnny Depp are probleme cu legea
Tocmai când credea că a scăpat de scandaluri, Johnny este, din nou, în mijlocul unei controverse. Actorul riscă să ajungă să fie judecat, din nou. De data asta, cel care îi aduce acuzații este chiar un fost coleg de pe platourile de filmare. Mai exact, Gregg Brooks susține că actorul a fost violent cu el.
Potrivit declarațiilor acestuia, Johnny Depp l-ar fi lovit cu pumnul în piept, în 2017. Cei doi filmau pentru pelicula „City of life” când Johnny s-ar fi supărat pe el și ar fi reacțional violent. Brooks susține că a fost lovit de două ori de către Depp, dar că nu a putut spune nimic despre acel incident.
Miriam Segal, unul dintre producătorii filmului l-ar fi obligat pe Gregg Brooks să semneze un contract de confidențialitate. Actul cu pricina stipula faptul că aceasta nu are dreptul să dea în judecată echipa de producție.