Reclamă

Shakira Isabel Mebarak Ripoll, cunoscută sub numele de scenă Shakira, are probleme mari cu legea. Cântăreața a fost trimisă în judecată de către judecătorii spanioli, fiind acuzată de fraudă fiscală. 

Aceasta este acuzată că nu a plătit suma de 14,5 milioane de euro la stat. Această sumă reprezintă impozitul pe venit, conform unui document al instanței. Artista în vârstă de 45 de ani a respins, în luna iulie, un acord de soluționare a cazului. Pentru acuzațiile care i se aduc, cântăreața poate fi condamnată la opt ani de închisoare.  

Tribunalul Esplugues de Llobregat a confirmat, marți, că procesul continuă în cazul artistei. Procurorul cere o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru cântăreață. Se pare că una dintre cele mai mari artiste din lune nu ar fi plătit impozitele între anii 2012 și 2014. 

„Ordinul de trimitere a Shakirei în judecată este doar un alt pas în orice procedură de acest gen. Situația nu s-a schimbat și totul continuă normal. Apărarea juridică a Shakirei își va face treaba prezentând argumentele scrise la momentul potrivit”, au transmis avocații artistei printr-un comunicat. 

Shakira spune că acuzațiile sunt false

Pe de altă parte, Shakira spune că acuzațiile autorităților din Spania sunt „false”. Mai mult, aceasta a adăugat că și-a plătit toate datoriile. 

Shakira are probleme și în dragoste, nu doar cu legea. Shakira a vorbit despre cât de grea este despărțirea ei de partenerul Gerard Piqué, pentru prima dată. 

Cuplul, care sunt părinți ai doi copii, Milan, 9 ani, și Sasha, 7, au anunțat în iunie că se despart după 11 ani de relație. Cântăreața „Hips Don’t Lie”, în vârstă de 45 de ani, care se confruntă și cu acuzații de fraudă fiscală în Spania, a spus că a lucrat și a călătorit în mod constant înainte de a avea copii. Un stil de viață pe care a decis să-l schimbe. 

Probleme mari pentru Shakira! Artista ar putea fi condamnată la opt ani de închisoare
Social media

Shakira: Am pus tot ce aveam în această relație și în familia mea

„Cred că aceste detalii sunt într-un fel prea private pentru a fi împărtășite, cel puțin în acest moment – totul este atât de brut și de nou. Pot doar să spun că am pus tot ce aveam în această relație și în familia mea.”, a mărturisit cântăreața. 

Shakira a renunțat la foarte multe lucruri pentru a sta acasă cu copiii. Odată cu decizia de a-l sprijini pe Piqué în timp ce acesta a continuat fotbalul, Shakira a creat o legătură cu copiii ei pe care îi iubește. 

„Mi-am pus cariera în treapta a doua și am venit în Spania, să-l susțin ca să poată juca fotbal și să câștige titluri. Și a fost un sacrificiu de iubire”, a spus ea. „Mulțumită pentru asta, copiii mei au reușit să aibă o mamă prezentă și am această legătură uimitoare cu ei care este de neîntrerupt și care ne susține. Știi, asta este. Atât pot spune.”


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro