Reclamă
Reclamă

Angajații din Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate intră în grevă japoneză deoarece vor fi exceptați de la majorarea salariilor cu 5% în anul viitor. Sindicatul Național Meridian, organizația sindicală care reprezintă acești angajați, a transmis un comunicat în care informează că membrii săi vor participa la acest protest purtând o banderolă de culoare albă.

Angajații din cadrul Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate sunt nemulțumiți de faptul că guvernul României vrea să excepteze această categorie de angajați de la majorarea salarială cu 5% în anul viitor. Ei susțin că această măsură este discriminatoare și se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuți.

Reacția sindicatului

Reprezentanții sindicatului Meridian afirmă că această eliminare a categoriei profesionale de la majorarea salarială acordată celorlalți bugetari este o decizie nedreaptă. Ei susțin că, prin Ordonanța de urgență nr. 115, salariaților din sistemul public li se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că personalul din sistemul fiscal nu va beneficia de această majorare de 5% în anul următor, deoarece au avut deja majorări salariale în acest an.

Reclamă

Probleme mari pentru Guvern! Angajații Ministerului de Finanțe intră în grevă japoneză. Salariile mici, principala problemă

Bugetul pe 2024 și modificările aduse majorărilor salariale

Bugetul pe anul 2024 a fost adoptat deja, iar o ordonanță a Guvernului prevede că anumite sectoare nu vor mai primi majorări față de cele stabilite deja.

Astfel, Educația nu va primi 5% peste majorarea inițială de 20% pentru salariile profesorilor, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu va mai primi 5% întrucât există deja o majorare a salariilor, decisă de parlament. Aceeași situație se aplică și Autorității Naționale de Administrare Fiscală.

Posibilitatea adoptării altor măsuri extreme

Sindicaliștii avertizează că, în cazul adoptării acestei măsuri de eliminare a majorării salariale pentru angajații din Ministerul Finanțelor și instituțiilor subordonate, ar putea fi luate și alte măsuri extreme, în funcție de decizia membrilor sindicatului.

Ei susțin că această situație a fost menținută încă din 2017 și că, timp de șase ani, salariile angajaților au fost subvenționate de către aceștia, prin faptul că li s-au luat lunar, din salarii, sume mari de bani.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro