Artista a trezit suspiciuni cu cea mai recentă postare făcută în mediul online

Lavinia Pârva le-a atras atenția fanilor ei cu modul în care s-a afișat pe internet. Vizibil melancolică, partenera lui Ștefan Bănică Jr. a scris câteva cuvinte emoționante în postarea ei.

Vedeta are probleme în relația de cuplu?

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Jr. sunt împreună de ani buni. Cei doi și-au ținut însă relația departe de ochii curioșilor. Astfel, de-a lungul timpului au existat numeroase speculații legate de momentele prin care cei doi ar trece.

Sursa foto: Instagram

Deși s-a speculat la un moment dat inclusiv că ar fi în prag de divorț, lucrurile nu au stat însă așa. Lavinia Pârva și Ștefan Bănică au demonstrat că legătura lor este mai puternică decât ar fi crezut cei din jur.

Cu toate acestea, unele gesturi ale artistei trezesc suspiciuni. Recent, aceasta a postat în mediul online o imagine în care pare melancolică. De altfel, Lavinia a scris alături de aceasta și un text la fel de pătrunzător.

Fericirea este ca un fluture care atunci când este urmărit, este întotdeauna la un pas de a fi prins, dar dacă stai liniștit se poate așeza pe tine.„, a scris aceasta pe Instagram.

Mulți internauți au înțeles din acest mesaj că vedeta a urmărit să fie fericită cu orice preț. De altfel, într-un final ar fi realizat că fericirea vine de bună voie într-un moment neașteptat.

De altfel, unii dintre internauți s-au grăbit să o întrebe pe vedetă prin intermediul comentariilor dacă starea ei de melancolie are legătură cu Ștefan.

Mamă, soți și artistă

Lavinia Părva face față cu brio statutului pe care îl are acum. Vedeta este o soție devotată și o mamă extrem de implicată în creșterea fiului ei, Alexandru. De altfel Lavinia se lăuda că a reușit să își crească singură copilul, fără ajutor sau bonă.

Ca un artist complet, vedeta nu a renunțat la scenă deși se dedică vieții de familie. Cântăreața are în continuare numeroase evenimente la care participă pentru a cânta.

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.