Reclamă

Cristina Ich și-a îngrijorat fanii din mediul online. Aceasta a dezvăluit că va fi supusă unei operații, altfel riscă să aibă complicații grave. Ea nu are voie să zboare cu avionul, dar se pregătește de o vacanță împreună cu micuțul său, pentru care își va risca sănătatea. 

Cristina Ich are pregătită o vacanță la care nu renunță nici cu prețul sănătății. Șatena le-a povestit urmăritorilor săi de pe Instagram că trebuie să se opereze după o vizită la medicul ORL, având o problemă cu urechea. Deși i-a fost recomandat să nu zboare cu avionul pentru că i se poate sparge timpanul, aceasta nu renunță.

„Vin de la doctor, de la ORL. Mi-a zis că speră că nu zbor într-o vacanță. Zic: «Ba da, chiar joi». Zice: «N-ar trebui, riscați să vi se spargă timpanul». Acum sunt pe cortizon, pe antibiotic, nu intru în detalii. Uite-o pe Ich care se tratează acasă și merge în ultimul moment la doctor. Una peste alta, m-am programat la o intervenție. După ce mă întorc din vacanță trebuie să mă opereze. Asta e. Nu e asta tragedia, știam, dar am amânat-o. Acum uite cum sufăr cu urechea. I-am spus domnului doctor că eu nu renunț la vacanță, că trebuie să-l duc pe Noah în vacanță, așa că dacă rămân surdă, asta e. Mi-a mai zis doctorul, se uita pe CT-ul meu: «Doamnă, dar cum stați așa? Nu știați că e caz de operație?». Să nu faceți ca mine!”, a spus Cristina Ich pe Instagram.

Sursa foto: Social media

Cristina Ich a dispărut o perioadă din mediul online

Cristina Ich este o influenceriță apreciată la noi în țară datorită sincerității de care a dat dovadă. Aceasta nu s-a ascuns după deget și mereu spune adevărul în fața comunității sale. La fel și în cazul de față, Ich a dispărut o perioadă din online.

Fanii săi imediat ia-u simțit absența și și-au făcut griji. Pentru a-i liniști, a postat un mesaj pe Instagram în care îi informa că este bine, dar trece dintr-o perioadă grea și vrea să fie singură, departe de ochii lumii.

„Sunt bine, am doar o perioadă în care nu am chef să stau pe social media. Zilele în care stau fără telefon și mă desprind de viața virtuală îmi fac extrem de bine și îmi dau seama că sunt mult mai liniștită. E de înțeles că după 10 ani îți poate pieri cheful, devine obositor să fiu mereu perfectă, disponibilă, fericită. Sunt oricum nevoită să revin. Admir oamenii care pot ascunde reale sentimente în spatele unui ecran de telefon, eu niciodată nu am putut. Sunt zile în care am nervi, nu mă dau jos din pat, nu am chef să vorbesc cu nimeni, starea vegetativă pe care sunt sigură că o avem cu toții, mai mult sau mai puțin.”, a fost mesajul scris de Cristina Ich pe Instagram


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro