Reclamă
Reclamă

Ministerul Educației a decis ca probele de competențe la Bacalaureat să fie anulate. Greva profesorilor continuă, după ce Guvernul a eșuat în negocierile cu sindicaliștii.

Probele de competențe la Bacalaureat, anulate de Ministerul Educației

A fost o zi decisivă pentru sistemul educației din România, unde au avut loc noi discuții la Guvern cu liderii sindicali. Bucureștiul a devenit vineri, 9 iunie, centrul unui protest masiv, la care au luat parte 20.000 de cadre didactice.

Acțiunea are loc după ce în urmă cu o zi, a fost adoptat un memorandum care promitea profesorilor că vor fi respectate promisiunile de până acum. Dar chiar și așa, angajații din învățământ nu vor să revină la ore. Astfel că a fost nevoie de o decizie urgentă în ceea ce privește desfășurarea examenului de Bacalaureat.

Astfel că probele de competențe, care se susțin înaintea celor scrise, au fost anulate de Ministerul Educației. Acestea trebuiau să înceapă, conform calendarului, pe 14 iunie. Însă acest lucru nu este posibil, așa că s-a găsit o soluție.

Reclamă

Cum vor obține elevii notele la aceste probe

Mai exact, elevii vor avea note, însă acestea vor fi echivalate cu mediile obținute în anul școlar încheiat la materiile respective.

Cât despre înscrierile la Evaluarea Națională și Bacalaureat, acestea nu s-au încheiat încă. Ministerul a decis să extindă perioada de înscriere pentru 13 iunie. Totuși, amenințarea că și aceste probe ar putea fi date mai târziu nu a trecut însă.

Dascălii nu dau semne că vor să renunțe la grevă, în ciuda insistențelor Guvernului. Până acum, li s-au oferit 1.000 de lei în plus la salarii, precum și o creștere etapizată a veniturilor, din 2024.

Ar urma să fie stabilită și o nouă grilă de salarizare, ce va fi inclusă în noua lege a salariilor. Aceasta ar urma să fie gata până la jumătatea lunii iulie.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro