Dantura este una dintre cele mai importante și prețioase părți ale organismului uman. Cu ajutorul acesteia putem mesteca multe alimente solide, pe care nu le-am putea înghiți astfel. Dantura este formată din mai mulți dinți, iar fiecare are denumirea sa proprie. Printre acestea se numără și măseaua de minte, însă puțini sunt cei care știu de ce această este denumită în acest fel.
Încă din secolul al XVII-lea, al treilea molar a fost denumit și „dintele înțelepciunii”. Acesta, care la noi este numit măsea de minte, apare mult mai târziu față de restul dinților. Molarul apare de obicei între 17 și 25 de ani.
Așadar, lingviștii au denumit măseaua de minte astfel, deoarece apare la o vârstă mai înaintată. Se spune că apare atunci când persoana este mult mai înțeleaptă. De asemenea, atunci când măseaua de minte își face simțită prezența, putem spune că zilele copilăriei au trecut și a venit timpul maturității responsabile.
Trebuie scoasă sau nu măseaua de minte?
Este bine de știut că în unele cazuri, măseaua de minte apare și dispare după vârsta de 30 de ani. Totodată, există anumite persoane care au mai multe măsele de minte și atunci trebuie să apeleze la ajutorul medicului stomatolog. De asemenea, există persoane care nu sunt deranjate absolut deloc de acest molar.
Așadar, potrivit specialiștilor, măseaua de minte trebuie extrasă în următoarele cazuri:
- Aceasta nu a erupt complet, iar jumătate este încă în gingie, lucru care poate duce la apariția inflamațiilor, gingivitei, abceselor, durerilor, cariilor sau a altor complicații ori atunci cand a erupt dar în pozitii anormale, înclinată, afectând astfel interiorul obrajilor sau limba.
- Eruperea molarului de minte poate cauza o înghesuire a celorlalți dinți, ducând în felul acesta la modificări în ceea ce privește felul cum dinții calcă unii peste alții, iar zâmbetul devine inestetic.
- Igiena orală poate fi greu de întreținut din cauza locului îngust și îndepărtat în care se dezvoltă măseaua de minte.
- Aceasta provoacă dureri, este cariată sau suferă de alte probleme și poate afecta și alți dinți.