Fundația publică a Ducilor de Sussex, Meghan Markle și Prințul Harry, a fost declarată „delincventă” de autoritățile din Statele Unite ale Americii, conform presei internaționale. Cei doi s-au lovit astfel de probleme grave din punct de vedere legal, întrucât sunt acuzați că nu și-ar fi plătit la timp datoriile, deși susțin contrariul.
Fundația celor doi, intitulată Archewell, a înregistrat o scădere semnificativă a donațiilor în anul 2023, de la 12 milioane de dolari la numai 2 milioane. Autoritățile californiene, prin intermediul procurorului general Rob Bonta, au notificat-o pe Meghan Markle și pe Prințul Harry despre datoriile pe care fundația lor ar avea de achitat.
În ciuda acuzațiilor, cuplul regal insistă că totul se datorează unei simple probleme administrative și că toate datoriile au fost achitate, dar banii nu au ajuns la timp. Registrul de Caritate și Strângeri de Fonduri din California a listat fundația Archewell ca fiind „delincventă”, în timp ce cei doi soți se aflau într-o vizită oficială în Nigeria.
Pe data de 3 mai 2024, Meghan Markle și Prințul Harry au primit notificarea procurorului general al Californiei, Rob Bonta, care le-a atras atenția asupra faptului că nu au depus rapoartele anuale și nu au achitat taxele necesare. Datorită acestei situații, fundația lor s-a ales cu probleme serioase din punct de vedere legal, potrivit revistei People.
Surse apropiate cuplului regal susțin însă că este vorba doar despre o problemă administrativă și că banii au fost plătiți, dar nu au ajuns la timp în contul în care trebuiau depuși.
Meghan Markle și Prințul Harry au înființat fundația Archewell în anul 2019, având sediul în Beverly Hills, California. În 2021, veniturile fundației s-au ridicat la 13 milioane de dolari, însă la finalul lui 2022, donațiile au scăzut semnificativ, reducându-se la 2 milioane de dolari. Veniturile din anul 2023 nu au fost încă făcute publice.